Ce spune președintele Nicușor Dan despre perspectiva unui guvern interimar până la toamnă: „Nu e o situație fericită, dar România va continua să funcționeze. Pentru moment, simt că nu trebuie să mă implic”

Președintele Nicușor Dan a făcut două desemnări de premier din momentul în care Guvernul Bolojan a picat prin moțiune de cenzură: pe Eugen Tomac, care și-a depus mandatul deoarece nu a reușit să facă o majoritate, și pe Adrian Veștea, care a mers în Parlament bazându-se pe promisiuni de vot, dar nu a reușit să strângă cele 233 de voturi.
Oana Anghel
30 iun. 2026, 16:18
Ce spune președintele Nicușor Dan despre perspectiva unui guvern interimar până la toamnă:

Acum, președintele Nicușor Dan refuză să se mai implice în desemnări și așteaptă de la partide să pice de acord asupra unui nume de premier. Este, însă, deschis medierii, dacă partidele i-o vor cere.

„Pentru moment cred că este nevoie de o clarificare de mandate de negociere în rândul fiecăruia dintre partide. Este nevoie de discuții între fiecare, între fiecare și mine, deci suntem într-un proces, sunt tot timpul în București, n-am spus că nu o să fac nimic două luni de acum încolo. Pentru moment simt că nu trebuie să mă implic.

Un guvern interimar nu e deloc situația fericită, pierdem foarte multă energie pentru lucruri pe care cu un guvern normal le-am rezolva cât mai repede, este bine să avem un guvern cât mai repede, dacă asta nu se va întâmpla România va continua să funcționeze.

Citeste si Ce le răspunde Nicușor Dan criticilor de pe Facebook: „Consider că eu am dreptate și duc România în direcția bună”

Să zicem că le-aș da termen 5 iulie. I-ar ajuta cu ceva? Ce aș putea eu să fac pe 6 iulie? Când am făcut cele două desemnări am avut convingerea că fiecare dintre ele va trece. Acum nu văd vreo propunere care să aibă măcar speranța că va trece”, a declarat șeful statului după întâlnirea anuală cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București.

Referitor la cele 233 de voturi pe care trebuie să le ia un premier în Parlament pentru a putea forma un guvern, președintele Nicușor Dan a spus că este obligatoriu ca aceștia să fie „niște oameni care să împărtășească aceeași viziune pro-occidentală„.

„Niște oameni care să împărtășească aceeași viziune pro-occidentală. Partidele au voturile alea, dacă le-aș avea eu în buzunar ar fi mult mai simplu. Aștept o flexibilizare a pozițiilor lor, ea s-a produs într-o oarecare măsură, dar nu destul ca să avem o majoritate„, a conchis șeful statului.

Citeste si Președintele Nicușor Dan dă asigurări că tensiunile de pe scena politică nu vor bloca PNRR și aderarea la OCDE: „Toată lumea a fost tot timpul aliniată. Sunt optimist că o scoatem la capăt”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte