Sistemul de avertizare RO-ALERT a fost creat și implementat la nivel național cu scopul de a avertiza rapid cetățenii României în legătură cu diverse situații de urgență care le-ar putea pune acestora viața în pericol.
În ultimul timp însă, tot mai mulți utilizatori sunt deranjați de alerte repetate ale platformei, care îi fac să tresară de fiecare dată atunci când telefonul sună și vibrează.
De menționat însă că o situație reală de urgență poate apărea în orice moment, de aceea autoritățile recomandă ca aceste alerte să fie menținute active în permanență, atât pe dispozitiviele cu sistem de operare Android, cât și pe cele cu iOS (iPhone).

Există o variantă prin care mesajele RO-ALERT pot fi dezactivate cu ușurință din meniul oricărui telefon mobil.
Android
Odată ce ați încheiat această operațiune, alertele de tip RO-ALERT au fost dezactivate permanent, astfel că nu veți mai primi notificări sonore sau vizuale pe telefon.
Dacă doriți să reactiviți serviciul, trebuie doar să bifați cele trei opțiuni la care am făcut referire anterior, iar mesajele RO-ALERT vor fi din nou active.
iOS/iPhone

La fel ca în cazul telefoanelor cu Android, odată ce ați încheiat această operațiune, alertele de tip RO-ALERT au fost dezactivate permanent, astfel că nu veți mai primi notificări sonore sau vizuale pe telefonul dumneavoastră.
Dacă doriți să reactivați serviciul, nu aveți altceva de făcut decât să bifați cele trei opțiuni la care am făcut referire anterior, iar mesajele RO-ALERT vor fi din nou active.
Sistemul de alerte RO-ALERT a fost implementat la nivel național de Ministerul Afacerilor Interne, prin IGSU și cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), ca urmare a OUG. nr. 72/05.10.2017. Primele teste ale acestui serviciu au fost efectuate în septembrie 2018.
Serviciul RO-ALERT permite transmiterea unor mesaje de tip Cell Broadcast. Este folosit în situații majore, precum fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile așa cum s-a întâmplat în anul 2020, având în vedere contextul pandemiei generate de noul coronavirus.
Pentru a difuza un mesaj de avertizare către populație, operatorul sistemului RO-ALERT are la dispoziție o hartă digitală pe care poate selecta/desena zona în care trebuie transmisă avertizarea.
Mesajele RO-ALERT se pot recepționa pe întreg teritoriul României unde există semnal GSM 2G/3G/4G. Nu este necesară instalarea unor aplicații pe telefoanele mobile. Dacă telefonul nu este pornit sau nu are semnal, aceste alerte nu vor fi recepționate.
Telefoanele mobile vor afișa conținutul mesajului de avertizare în mod automat. Modul de afișare a mesajului și sunetul notificării de primire a avertizării poate varia în funcție de tipul telefonului.