Directorul general adjunct al Apa Nova, Alexandru Moldovan, a precizat că ploaia din noaptea de marţi spre miercuri (30 iunie – 1 iulie) poate fi încadrată în categoria evenimentelor care apar statistic aproximativ o dată la 40 de ani.
Potrivit lui Moldovan, rețeaua de canalizare a Capitalei, care are peste 2.300 de kilometri, preia atât apele uzate, cât și apa de ploaie. Acestea sunt transportate prin caseta colectoare, un canal subteran de circa 18 kilometri, către stația de epurare de la Glina, unde sunt tratate înainte de a fi deversate în Dâmbovița.
Directorul general adjunct al Apa Nova a subliniat însă că, la Ştirbei Vodă, în mijlocul Capitalei, au căzut 120,8 litri de apă pe metru pătrat într-un sfert de oră, cantitate care, în mod normal, poate fi preluată, dar nu atunci când cade într-un interval de timp atât de scurt.
„Tocmai de aceea, ploaia din noaptea de marţi spre miercuri poate fi încadrată, potrivit criteriilor actuale de proiectare, în categoria evenimentelor care apar statistic aproximativ o dată la 40 de ani. Acumulări de apă – în astfel de condiţii – apar mai frecvent în zonele depresionare ale oraşului, cum ar fi Tineretului – Văcăreşti, unde este nevoie de un bazin de retenţie pe care l-am început deja”, a spus Alexandru Moldovan pentru Spotmedia.
Alexandru Moldovan a explicat că rețeaua de canalizare a Capitalei nu este proiectată pentru a face față unor ploi excepționale și că o modernizare completă ar necesita investiții foarte mari, finanțate exclusiv din tarifele plătite de consumatori.
În opinia sa, o soluție mai eficientă o reprezintă investițiile punctuale în zonele cu probleme, iar Apa Nova derulează deja un program de investiții de aproximativ 230 de milioane de euro, pe o perioadă de 11 ani.
„După doi ani de documentaţii, am început să lucrăm la un bazin în zona Tineretului, depresionară, pentru retenţia apei de ploaie”, a menționat oficialul Apa Nova.
De asemenea, proiecte sunt luate în calcul în în zona Văcăreşti, în zona Luncilor, în Sectorul 3, în zona 1 Decembrie. Alte două investiţii importante ar fi construirea unor bazine de retenţie în zonele Izvor şi Operă-Eroilor.
Despre inundaţia din Pasajul de la Poligrafiei, unde mai multe autoturisme au fost acoperite de apă, direcorul general adjunct al Apa Nova a spus că acolo există o staţie de pompare reabilitată în 2025.
„N-ar trebui să avem nicio problemă cu ea. Doar că aseară a intervenit o fluctuaţie de tensiune. S-au oprit pompele pentru câteva minute. La ora 01:30 au văzut colegii mei pe SCADA că sunt probleme cu pompele”, a transmis Moldovan.
Acesta a relatat că în intervalul în care pompele nu au mai funcţionat, camera tehnică s-a umplut cu apă şi a fost inundat tabloul electric, astfel că pompele nu au mai putut fi repornite.