Cerere în căsătorie la mare înălțime. Doi tineri au escaladat Empire State Building și au transmis un mesaj emoționant, iar în final au fost arestați

Două persoane au urcat miercuri după-amiază până în vârful clădirii Empire State Building din New York, au desfășurant un banner, iar apoi s-au logodit. La revenirea cu picioarele pe pâmânt, tinerii au fost arestați.
Bianca Bocioacă
02 iul. 2026, 11:26
Cerere în căsătorie la mare înălțime. Doi tineri au escaladat Empire State Building și au transmis un mesaj emoționant, iar în final au fost arestați
Cererea în căsătorie în vârful Empire State Building

Poliția din New York i-a identificat drept Ivan Kuznetsov, în vârstă de 32 de ani, și Angelina Nikolau, de 33 de ani, care locuiesc în East Orange, New Jersey, și au un istoric de astfel de cascadorii, urcând pe clădiri foarte înalte fără echipamente de siguranță sau corzi.

Cei doi se confruntă cu o serie de acuzații, inclusiv efracție, punerea în pericol a altor persoane prin imprudență, distrugere, încălcarea legislației locale, deținerea de unelte pentru efracție, manipulare ilegală, pătrundere ilegală și tulburarea ordinii publice.

@foxnewsThe two suspects accused of climbing the Empire State Building and unfurling a massive banner are escorted by police during a perp walk in New York City. Authorities say Netflix stars Angelina Nikolau and Ivan Kuznetsov scaled the iconic skyscraper before hanging the banner from the top of the building, prompting an emergency response and drawing crowds below. Both were taken into custody and are facing charges in connection with the high-profile stunt.♬ original sound – Fox News

Citește și: Jador, întâlnire de gradul zero cu IPS Teodosie: „Practic cel mai sfânt om din țară”

Tinerii îndrăgostiți au desfășurat un banner negru pe care era inscripționat mesajul: „When the power of love beats the love of power the world knows peace” („Când puterea iubirii va învinge iubirea de putere, lumea va cunoaște pacea”), citat atribuit adesea celebrului Jimi Hendrix.

Anchetatorii cred că aceștia au pătruns printr-o trapă de la etajul 103 al clădirii, o zonă închisă publicului și folosită pentru lucrări de mentenanță. De acolo au urcat până în vârful antenei de radio și televiziune a clădirii, aflată la aproximativ 443 de metri înălțime, relatează CBS News.

Citește și: Celebra tiktokeriță Adriana Giculina a făcut plângere la poliție după ce a apărut într-o poză creată cu AI în care se sărută cu Dorian Popa: „Facem caterincă, dar totul are o limită. Cum vă permiteți așa ceva?”

În timp ce se aflau la înălțime, au postat imagini și mesaje pe rețelele sociale. După ce au început coborârea, bărbatul s-a așezat într-un genunchi pe una dintre platformele turnului și a cerut-o în căsătorie pe partenera sa. Aceasta a spus „DA”, iar cei doi s-au îmbrățișat și s-au sărutat înainte de a fi reținuți de poliție.

La intervenție au participat echipaje ale poliției din New York și unitatea specială de intervenție. Străzile din jurul clădirii au fost închise temporar, iar platforma de observare a fost evacuată. Nicio persoană nu a fost rănită.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ruptură între MM Stoica și Gigi Mustață: „Acolo s-a pus capacul!” Ce spune despre Bogdan Apostu la FCSB
Capital.ro
Gravidele pot beneficia de program redus la locul de muncă. Ce se întâmplă cu salariul și ce obligații are angajatorul
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă radarul te prinde cu 60 km/h unde limita este 50. Regula pe care mulți șoferi o înțeleg greșit
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România