România ar urma să primească aproape 60 de miliarde de euro de la UE. Anunțul lui Victor Negrescu

România are un raport pozitiv în relaţia cu Uniunea Europeană, pe zona de bani europeni, contribuind cu aproximativ 30 de miliarde de euro la bugetul comun european şi primind peste 100 de miliarde de euro, a afirmat europarlamentarul Victor Negrescu.
Alexandra Dumitrescu
05 iul. 2026, 12:36
România ar urma să primească aproape 60 de miliarde de euro de la UE. Anunțul lui Victor Negrescu

„În concluzie, România are un raport pozitiv în relaţia cu Uniunea Europeană pe zona de bani europeni. Am contribuit cu aproximativ 30 de miliarde de euro la bugetul comun european şi am primit peste 100 de miliarde. Potenţialul este mult mai mare de atât. Trebuie să identificăm şi alte resurse financiare, fie că vorbim de fondurile disponibile prin Banca Europeană de Investiţii, fie că vorbim de alte programe disponibile direct la Bruxelles, trebuie să ne gândim la toate aceste elemente”, a spus Victor Negrescu în cadrul evenimentului „Transylvania EU Funds Day”.

Europarlamentarul a menţionat că, în prezent, 9 din 10 investiţii publice din România s-au făcut folosind la un moment dat şi bani europeni, iar 60% din proiectele realizate în prezent implică într-o mare măsură aceste fonduri europene.

„Practic, România este dependentă de bani europeni, judeţele noastre sunt dependente de bani europeni, comunităţile noastre au nevoie de aceste resurse financiare, pentru investiţii în mod special. Mediul privat are nevoie de acest input financiar în economia naţională, dar ţine de noi să folosim adecvat aceşti bani”, a afirmat Victor Negrescu, conform Agerpres.

Citește și: Generalul Gheorghiță Vlad, pus sub urmărire penală de procurorii DNA, face parte din delegația României la Summitul NATO

Europarlamentarul s-a referit şi la viitorul ciclu financiar multianual, perioada 2028-2034, cu o propunere a Comisiei Europene pentru un buget european multianual de aproape 2 trilioane de euro, România urmând să primească în jur de 60 miliarde de euro.

„În momentul de faţă, statele membre nu au ajuns la un acord cu privire la acest buget. Până la finalul anului se va ajunge de principiu la un acord cu privire la acest viitor buget multianual. În perspectiva prezentată de Comisia Europeană, ţara noastră ar urma să primească aproape 60 de miliarde de euro, care este o sumă oarecum similară cu suma pe care am primit-o în actualul exerciţiu financiar multianual. Este o sumă importantă, dar trebuie să o păstrăm în aceste negocieri”, a spus Victor Negrescu.

Acesta a adăugat că statele membre vor trebui să dezvolte planuri naţionale, mai exact Planul de parteneriat naţional şi regional, care să fie aprobat de Comisia Europeană.

„În acelaşi timp, trebuie să spunem o realitate. Se schimbă şi ponderea financiară. Dacă până în prezent peste 50% din bani erau distribuiţi prin anvelope naţionale, acum, pentru prima dată, majoritatea fondurilor vor fi administrate direct de Bruxelles. Peste 55%. Vom avea un fond european de competitivitate, pentru care trebuie să pregătim proiecte cu anvergură europeană, proiecte mari, proiecte serioase, proiecte care implică foarte mulţi actori. Şi aici trebuie să învăţăm să avem într-adevăr un parteneriat public-privat care este unul funcţional. Trebuie să creăm ecosisteme şi aici o să vedem exemple de ecosisteme în aşa fel încât să putem să câştigăm aceste competiţii europene. Pentru că România trebuie să prezinte proiecte care vor fi în directă competiţie cu alte proiecte venite din partea altor state membre”, a explicat europarlamentarul.

Vicepreşedintele Parlamentului European a organizat sâmbătă, la Centrul Multifuncţional „Gheorghe Şincai” din Alba Iulia, cea de-a doua ediţie a evenimentului „Transylvania EU Funds Day”, o platformă de dialog dedicată viitorului fondurilor europene şi investiţiilor strategice pentru dezvoltarea României.

Citește și: Profesorii propun devansarea examenului de Bacalaureat după probele susținute pe caniculă. „Calendarul trebuie adaptat”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte