Fostul ministru al Apărării Mihai Fifor, despre crucialul Summit NATO de la Ankara: ”Președintele Nicușor Dan nu are deloc o misiune ușoară” / ”Pentru România, adevărata miză a summitului nu este doar securitatea”

Fostul ministru al Apărării Mihai Fifor subliniază că Summitul NATO de la Ankara are o miză uriașă pentru România, reprezentată nu doar de securitate. ”Dacă vom reuși să legăm investițiile NATO de dezvoltarea industriei românești de apărare, de modernizarea infrastructurii și de consolidarea prezenței aliate în regiune, câștigul va fi unul istoric, atât din punct de vedere al securității, cât și al dezvoltării economice”, consideră Fifor.
Filip Stan
07 iul. 2026, 16:45
Fostul ministru al Apărării Mihai Fifor, despre crucialul Summit NATO de la Ankara: ”Președintele Nicușor Dan nu are deloc o misiune ușoară” / ”Pentru România, adevărata miză a summitului nu este doar securitatea”

Summitul NATO de la Ankara are loc în perioada 7-8 iulie 2026 și reunește șefii de stat și de guvern ai statelor aliate, precum și parteneri ai Alianței, obiectivul reuniunii fiind evaluarea progreselor făcute după Summitul din 2025 de la Haga.

Întâlnirea are loc în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, al tensiunilor din Orientul Mijlociu și al presiunilor pe care administrația Trump le-a pus asupra aliaților europeni pentru creșterea cheltuielilor de apărare.

România este reprezentată la Summitul NATO de președintele Nicușor Dan, care va pune accent pe securitatea la Marea Neagră, întărirea Flancului Estic și consolidarea apărării aeriene și maritime, în contextul amenințărilor generate de Rusia și al războiului din Ucraina. Este al doilea Summit NATO organizat în Turcia la care participă țara noastră, după cel de la Istanbul din 2004.

Programul șefului statului include participarea, marți seară, alături de Mirabela Grădinaru, la recepția și dineul oficial oferite de Recep Tayyip Erdoğan și Emine Erdoğan, iar miercuri la ceremonia de întâmpinare, fotografia de familie și reuniunea Consiliului Nord-Atlantic.

Fostul ministru al Apărării Mihai Fifor subliniază, pe rețelele de socializare, importanța evemimentului găzduit de Ankara și miza uriașă pe care o are pentru România.

Potrivit lui Fifor, Summitul NATO de la Ankara ”reprezintă primul mare test al noului echilibru transatlantic”.

”Dacă Summitul de la Haga din 2025 a stabilit obiectivele, Ankara trebuie să demonstreze că acestea pot fi transformate în realitate. Secretarul General Mark Rutte a spus-o fără echivoc: nu mai este vremea declarațiilor politice, ci a implementării. Fiecare aliat trebuie să prezinte planuri clare și credibile pentru atingerea obiectivului de 5% din PIB destinat apărării și securității până în 2035. În același timp, vor fi anunțate contracte de zeci de miliarde de euro pentru dezvoltarea industriei de apărare, într-un efort fără precedent de consolidare a capacității de descurajare și apărare a Alianței.
În realitate însă, miza summitului este mult mai mare decât procentele din PIB.
Ankara reprezintă primul mare test al noului echilibru transatlantic.
Statele Unite solicită Europei să își asume o parte mult mai mare din responsabilitatea apărării continentului, iar statele europene încearcă să demonstreze că pot face acest lucru fără a afecta unitatea Alianței. De aceea, discuțiile despre investiții, industrie de apărare, postura de descurajare, sprijinul pentru Ucraina și redistribuirea responsabilităților în cadrul NATO sunt, de fapt, părți ale aceleiași ecuații”, este de părere fostul ministru al Apărării.

Citește și Mircea Geoană, despre mizele Summitului NATO de la Ankara: „Face parte dintr-un proces de reașezare a alianței dintre SUA și Europa. Este o renegociere”

Tot Mihai Fifor subliniază că este așteptată cu maxim interes ”poziționarea președintelui Donald Trump”, care ”ar putea marca începutul unei noi etape în evoluția Alianței”.

”Înainte de plecarea spre Ankara, acesta (Donald Trump – n.r.) a declarat din nou că participă la Summit în principal din respect pentru președintele Recep Tayyip Erdoğan. Afirmația nu este una întâmplătoare și transmite mai multe mesaje simultan.
În primul rând, confirmă faptul că administrația Trump continuă să privilegieze relațiile directe dintre lideri și diplomația personală.
În al doilea rând, transmite că NATO nu mai este privită la Washington ca un scop în sine, ci ca un instrument care trebuie să servească în primul rând interesele strategice ale Statelor Unite.
În al treilea rând, reafirmă rolul esențial pe care Turcia îl joacă astăzi în arhitectura de securitate euro-atlantică.
Nu mă aștept la un discurs anti-NATO din partea președintelui american. Dimpotrivă. Mă aștept la reafirmarea câtorva principii care definesc deja noua abordare americană: Statele Unite rămân liderul Alianței, însă Europa trebuie să investească mai mult în propria apărare; industria occidentală de apărare trebuie să producă mai mult și mai rapid; iar SUA își vor concentra tot mai multe resurse strategice asupra competiției globale cu China.
Din această perspectivă, Ankara ar putea marca începutul unei noi etape în evoluția Alianței”, consideră fostul ministru social-democrat al Apărării.

Fifor: lipsa unui guvern cu puteri depline reduce inevitabil capacitatea țării noastre de a negocia

Miza Summitului pentru România? Uriașă, opinează Fifor, iar asta nu doar din perspectiva securității.

Tot fostul ministru al Apărării subliniază, în același context, că ”președintele Nicușor Dan nu are deloc o misiune ușoară”, deoarece ”lipsa unui guvern cu puteri depline reduce inevitabil capacitatea țării noastre de a negocia”.

”Pentru România, miza este uriașă. Țara noastră are nevoie ca Marea Neagră să rămână o prioritate strategică permanentă a Alianței, iar consolidarea Flancului Estic să fie abordată echilibrat, de la Marea Baltică până la Marea Neagră.
România trebuie să obțină investiții în infrastructura militară, în dezvoltarea industriei naționale de apărare și în proiectele logistice care vor susține noua arhitectură de securitate a NATO.
Președintele Nicușor Dan nu are deloc o misiune ușoară. Participă la summit având în spate obiectivele aprobate recent în CSAT. Ele sunt corecte și sunt în deplină concordanță cu direcția în care se îndreaptă Alianța.
Rămâne însă întrebarea esențială: câtă forță de negociere poate avea România într-un moment în care președintele este însoțit de miniștrii Apărării și Afacerilor Externe ai unui guvern demis?
Din punct de vedere constituțional, reprezentarea României este pe deplin legitimă. Din punct de vedere politic însă, este evident că lipsa unui guvern cu puteri depline reduce inevitabil capacitatea țării noastre de a negocia și de a-și asuma rapid proiecte strategice pe termen lung. În marile negocieri internaționale contează nu doar argumentele, ci și percepția că statul pe care îl reprezinți este stabil, coerent și capabil să implementeze ceea ce negociază.
Pentru România, însă, adevărata miză a summitului nu este doar securitatea.
Miza este să confirme că este unul dintre pilonii NATO pe Flancul Estic și principalul hub strategic al Alianței la Marea Neagră.
Dacă vom reuși să legăm investițiile NATO de dezvoltarea industriei românești de apărare, de modernizarea infrastructurii și de consolidarea prezenței aliate în regiune, câștigul va fi unul istoric, atât din punct de vedere al securității, cât și al dezvoltării economice. Dacă nu, riscăm să rămânem doar un beneficiar al securității oferite de Alianță, în timp ce marile investiții și oportunități vor merge către alte state”, a scris marți, pe Facebook, Fifor.

Citește și Radu Miruță prezintă principalul obiectiv al României la Summitul NATO de la Ankara: „Distribuirea uniformă a resurselor pe flancul estic”

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Cine e fostul jucător de la Inter Milano care a semnat în SuperLiga! I-a fost fixată o clauză de 45.000.000 de euro
Capital.ro
ANCOM anunță schimbări importante pentru livrarea coletelor. UE pregătește noi reguli pentru serviciile poștale
Playtech.ro
Motorina se ieftinește din nou după scumpirea de la 1 iulie. Unde găsesc șoferii cele mai mici prețuri
Adevarul
Ieșean lăsat cu un credit de 40.000 de lei pe numele său. Escrocul a explicat cum a acționat și a primit 11 ani de închisoare
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Anca Cernea, specializată în medicină generală, s-a stins din viață după o suferință îndelungată
iamsport.ro
Declin total! Fostul jucător de la FCSB a semnat cu o echipă din Liga 3
MediaFlux
Se fac alegeri din nou! Verificări privind alegătorii din România
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?