În cazul lui Damian Djokovic, unul dintre meciurile suspecte e Botoșani – CFR Cluj 0-1, de pe 19 decembrie 2025. Mijlocașul e bănuit că a luat intenționat cartonaș galben în minutul 77. Surse citate de GSP vorbesc „de 80.000 de euro pariați pe meciuri suspecte”. În același timp „există dovezi clare pentru unele partide interne și internaționale”.
Pe de altă parte, în urmă cu câteva luni s-a scris că Marian Copilu și Ioan Ivașcu ar fi, amândoi, anchetați de către Departamentul de Integritate și Antifraudă din cadrul FRF. Cei doi au negat acest lucru, dar informațiile erau că lui Ivașcu i s-a prezentat hârtia venită pe adresa clubului CFR Cluj din partea FRF. Mai mult, o astfel de adresă ar fi ajuns și la Universitatea Craiova, acolo unde Marian Copilu a lucrat după ce a fost dat afară din Gruia. „Au cerut o informare a perioadei exacte în care Copilu a lucrat în Bănie”, au dezvăluit sursele GSP.
„Dacă a greșit, îl dăm afară! Reziliem imediat contractul. Vrem să ne distanțăm de așa ceva. Nu stăm la discuții! Cine greșește plătește”, a declarat Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj. În cazul lui Ioan Ivașcu, patronul ardelenilor a declarat: „Nu are nicio treabă. Nu sunt probleme”.
Pe lângă sancțiunile sportive, Regulamentul Disciplinar al FRF prevede și pedepse financiare. În funcție de abaterea reținută de Comisia de Etică și Disciplină, pot fi aplicate amenzi de la câteva mii de lei până la zeci sau chiar sute de mii de lei, cuantumul fiind stabilit în funcție de articolul încălcat și de gravitatea faptelor.
În cazul în care ar fi reținută și răspunderea clubului, pe lângă amendă, CFR Cluj ar putea fi sancționată cu scăderea de puncte, pierderea unor meciuri prin forfait, interzicerea efectuării de transferuri, excluderea din competiții sau chiar retrogradarea, în cele mai grave situații, potrivit celor scrise în Regulamentul Disciplinar al FRF. Dacă însă răspunderea va fi stabilită exclusiv în sarcina persoanelor cercetate, sancțiunile pot consta în amenzi, suspendări sau interdicția de a desfășura activități în fotbal, fără ca acestea să atragă automat sancțiuni împotriva clubului.