Decizia radicală luată de Tzancă Uraganu: „Am motivele mele personale, ca fiecare om”. Fanii au rămas uimiți

Tzancă Uraganu a luat o decizie radicală care i-a întristat profund pe fanii săi. Artistul a anunțat oficial că nu va mai boteza niciun copil și nu va mai cununa niciun cuplu în acest an, din "motive personale".
Alina Costache
08 iul. 2026, 07:42
Decizia radicală luată de Tzancă Uraganu:
Decizia radicală luată de Tzancă Uraganu

Tzancă Uraganu: „Am și eu un mic anunț de făcut și sper să fiu înțeles, pentru că așa este frumos în viață. Omul când ia o decizie, să îi respecți decizia, indiferent cine este acel om”.

Manelistul a anunțat oficial că nu va mai accepta rolul de naș. Deși le-a transmis cele mai bune gânduri finilor săi actuali, cântărețul a subliniat că această listă este definitiv închisă. El a clarificat faptul că, din acest moment, nu va mai asuma nicio obligație spirituală.

Să-mi trăiască toți finii pe care i-am botezat, cumetrii și tot ce îmi aparține, ce am legat în fața lui Dumnezeu. De aici înainte, din motive personale, eu nu mai pot să fiu naș la absolut nimeni pe anul 2026 și nu știu dacă la anul. De acum înainte, cu ceva nou, nu se poate să mai fiu de acord, pentru că am motivele mele personale, ca fiecare om. Nu mai pot să fiu naș la nimeni”, a mai spus Tzancă Uraganu.

Mesajul a stârnit un val rapid de reacții și păreri împărțite în mediul online. Unii fani s-au îngrijorat și au bănuit existența unor probleme ascunse în spatele acestei retrageri. În schimb, majoritatea urmăritorilor i-au validat alegerea, transmițându-i că prioritatea lui numărul unu trebuie să rămână întotdeauna sănătatea și pacea interioară.

Citește și: Tzancă Uraganu, achiziție de zeci de mii de euro. Manelistul schimbă ceasurile de lux ca pe șosete: „Primește-l, Doamne, și pe ăsta!”

Tzancă Uraganu s-a rugat să scape de dependența de droguri

Tzancă Uraganu a dezvăluit că a mers să se roage la Mănăstirea Ghighiu din Ploiești pentru a scăpa de un viciu grav: consumul de droguri. Cântărețul căzuse pe o pantă periculoasă și începuse să ia substanțe interzise care îi făceau foarte mult rău. Timp de mai mulți ani, a recunoscut el, a consumat droguri, lucru care ajunsese să îi afecteze profund viața.

Am promis la Icoana Făcătoare de minuni de la Ghighiu, de la mine de acolo de la Ploiești. E o icoană făcătoare de minuni care are 400 de ani și vin oameni din toată lumea acolo. Și eu m-am dus și am pus mâna pe ea și am promis că  niciodată în viața mea nu o să mai fac așa ceva.

Da, jur, am șase ani. Pe 2 februarie acum am împlinit 6 ani în care am făcut eu Tik Tok-ul acela. Simt eu nevoia pe data asta să fie o zi specială pentru mine. Și am șase ani în care m-am ținut de cuvânt.

Vreau să mă duc la icoană și să îi spun că m-am ținut de cuvânt. Și crede-mă că am stat în anturaje, fel și fel și pot să fie 50, pentru mine, acelea sunt ceva care nici nu mai există substanțele astea. Nu am mai avut niciun gând, nici măcar o încercare să mă gândesc, absolut deloc”, a dezvăluit manelistul la un podcast.

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Soluția prin care România ar deveni o adevărată forță în fotbalul mondial. Pașii simpli care ar duce performanțe uriașe, planul lui Mitică Dragomir
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 8 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină în România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
De ce este Nicușor Dan la Summitul NATO de la Ankara și ce poate obține România. Miza uriașă de la Marea Neagră
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Timiș! Un bărbat a ajuns de urgență la spital, după impactul dintre un autoturism și un autotren
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Horoscop 8 iulie: Energia zilei aduce schimbări, claritate și noi oportunități
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?