REZULTATE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2026. Elevii așteaptă miercuri notele finale, după contestații

REZULTATE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2026. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, notele finale la examenul de evaluare națională urmează să fie afișate miercuri, 8 iulie.
Loredana Brumă
08 iul. 2026, 07:51
REZULTATE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2026. Elevii așteaptă miercuri notele finale, după contestații

REZULTATE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2026. Potrivit datelor transmise de Ministerul Educației, înainte de rezolvarea contestațiilor, 79 la sută dintre elevii care au susţinut examenul au obţinut medii mai mari sau egale cu 5. Dintre aceştia, şapte elevi au avut media 10.

REZULTATE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2026. Zi cu emoții pentru mii de elevi care așteaptă notele finale

Ministerul Educației urmează să publice miercuri, 8 iulie, notele finale la examenul de evaluare națională. Acestea vor fi afișate atât online, cât și la sediile centrelor de examen.

Rezultatele vor fi afişate/publicate pe baza codului unic alocat şi comunicat fiecărui candidat, în acord cu prevederile specifice din Regulamentul general privind protecţia datelor personale (GDPR).

În 2026, examenul de evaluare națională a fost susţinut integral de 143.251 de absolvenţi de gimnaziu (din totalul celor 148.268 de absolvenţi înscrişi), rezultând o rată de participare de 96,6%, scrie news.ro. 

Înaintea depunerii contestaţiilor, au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) 113.192 de elevi (79%). 7 elevi au încheiat examenul cu media 10 (zece).

Citește și Rezultate Evaluare Națională 2026. Un elev din Constanța a obținut media 1, care este cea mai mare notă obținută la școala sa

Potrivit datelor transmise de Ministerul Educaţiei, la Limba şi literatura română, 117.538 de elevi (81,8%) au obţinut note mai mari sau egale cu 5 (cinci). 398 de elevi au primit nota 10 (zece). În total, au fost evaluate 143.713 lucrări.

La Matematică, 106.505 elevi (74,3%) au fost notaţi cu note mai mari sau egale cu 5. Dintre aceştia, 102 elevi au fost notaţi cu 10 (zece). Numărul de lucrări evaluate este de 143.382.

La Limba şi literatură maternă, 7.980 de elevi (90,3%) au obţinut note mai mari sau egale cu 5 (dintre aceştia, 86 de elevi au obţinut nota 10). Numărul de lucrări evaluate a fost de 8.834.

Au fost eliminaţi pentru fraudă/tentative de fraudă 8 elevi (lucrările lor au fost notate cu 1, conform metodologiei).

Potrivit datelor anunțate de Ministerul Educației, anul trecut, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost de 83,2%, în creştere cu 0,1% (122 de elevi) faţă de rezultatele iniţiale. În anul 2024, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 74,5%.

Citește și Cluj, primul județ ca rată de promovare la Bacalaureat 2026. Bucureștiul nu se află în primele cinci, în timp ce Ilfov este la coada clasamentului

 

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Soluția prin care România ar deveni o adevărată forță în fotbalul mondial. Pașii simpli care ar duce performanțe uriașe, planul lui Mitică Dragomir
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 8 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină în România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
De ce este Nicușor Dan la Summitul NATO de la Ankara și ce poate obține România. Miza uriașă de la Marea Neagră
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Timiș! Un bărbat a ajuns de urgență la spital, după impactul dintre un autoturism și un autotren
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Horoscop 8 iulie: Energia zilei aduce schimbări, claritate și noi oportunități
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?