În ceea ce privește criticile președintelui american Donald Trump la adresa țărilor NATO, cu privire la sprijinul acordat SUA, Nicușor Dan a fost întrebat cum va fructifica România susținerea militară în relația cu Statele Unite.
Trump a readus în discuție retragerea trupelor SUA din Europa. Ați discutat de prezența militară americană în România?
„Așa cum v-am spus mai devreme, ce a fost Summitul de la Haga de anul trecut? A fost o încercare de reechilibrare a contribuțiilor de securitate între SUA și ceilalți parteneri. Dacă ați văzut proiectul de declarație a acestui Summit o să vedeți că se vorbește despre contribuția Canadei și a statelor europene. Deci suntem pe traseul bun pentru echilibrare.
Acum, parte din contribuția care se cuantifică în bani este și prezența trupelor americane în Europa. Bineînțeles că asta o să fie o discuție pe termen scurt-mediu și lung din acest moment. Reechilibrare înseamnă exclusiv asta. Prin faptul că se vorbește expres de amenințarea rusă, eu în acest moment nu văd un risc de retragere a trupelor de pe flancul estic.”, a spus Nicușor Dan.
Cum fructificăm relația cu SUA?
„Progresând pe discuțiile bilaterale. Nu o să pot să anticipez calendar, lucruri care țin de ambele părți, nu ar fi potrivit. La nivel de dialog și exprimare reciprocă de intenții există progrese. Menținerea prezenței trupelor americane în România și extinderea investițiilor americane în România.”, a explicat liderul de la Cotroceni.
Nicuşor Dan a ajuns la Ankara marţi seara, când s-a întâlnit cu liderii aliaţi la recepţia şi dineul găzduite de preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi prima doamnă, Emine Erdogan.
Miercuri, preşedintele Nicuşor Dan va accentua importanţa continuării sprijinului aliat pentru securitatea în regiunea Mării Negre şi întărirea posturii de descurajare şi apărare în mod unitar pe Flancul estic, a transmis Administraţia Prezidenţială înaintea reuniunii. De asemenea, acesta va atrage atenţia asupra consecinţelor pe care acţiunile Rusiei le au la nivel regional, inclusiv asupra României, cu accent, în acest context, pe necesitatea consolidării apărării aeriene şi maritime.
De altfel, România a semnat, marţi, la Forumul NATO pentru Industria de Securitate şi Apărare/NATO Security and Defence Industry Forum (NSDIF) mai multe Memorandumuri de Înţelegere privind programe de apărare antidronă.
„La nivel NATO se discută o serie de acţiuni pentru cea mai bună soluţie tehnică de apărare antiaeriană cu ţinte de joasă altitudine. De asemenea, s-a semnat un memorandum cu training pentru piloţi în mai multe locuri din Europa. Un alt document semnat este acel NATO Drone Edge – un proiect prin care ţările membre admit să facă achiziţii în comun pentru drone. Va fi un fel de ‘marketplace’ testat de NATO, cu soluţii testate de NATO, din care ţările vor putea cumpăra produse coordonate la nivel NATO. De asemenea, a fost semnat încă un proiect pentru acel NATO Global Eye, un sistem nou care înlocuieşte celebrele aeronave AWACS prin care se face supraveghere de la înaltă altitudine”, a subliniat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, după semnare.
Mai multe contracte de armament au fost anunţate ieri la Forum de secretarul general al NATO, Mark Rutte. Conform lui Rutte, aliaţii NATO vor investi peste 40 de miliarde de dolari în următorii cinci ani în capacităţile lor de apărare împotriva dronelor, a relatat AFP.
Investiţiile în Apărare se vor regăsi în discuţiile liderilor de la Summit. Principalele teme de pe agenda de miercuri sunt îndeplinirea angajamentelor privind creşterea bugetului pentru apărare şi asumarea unor responsabilităţi crescute ale aliaţilor europeni, continuarea sprijinului acordat Ucrainei şi efortul de consolidare operaţională şi industrială a Alianţei, ca efect cumulat al dezvoltării companiilor, producţiei şi inovării tehnologice.