Elena Gheorghe, anunț cu ocazia aniversării a 14 ani de căsnicie: „Am trăit totul intens”

Elena Gheorghe și soțul ei, Cornel Ene, formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri. Recent, cei doi au sărbătorit 14 ani de căsnicie, iar vedeta a postat în mediul online un mesaj emoționant.
Irina Dumitrescu
08 iul. 2026, 16:12
Elena Gheorghe, anunț cu ocazia aniversării a 14 ani de căsnicie:

Elena Gheorghe și Cornel Ene sunt unul dintre cele mai longegive și apreciate cupluri din showbiz, iar astăzi, 8 iulie, cei doi au aniversat 14 ani de căsătorie și 21 de ani de relație. Cu acest prilej, cântăreața a transmis pe rețelele de socializare un mesaj în care explică cum au trăit acești ani și cât de mult se iubesc, în ciuda momentelor care i-au pus la încercare.

„Si iata-ne aici, dansand tot impreuna dupa 14 ani de casatorie si 21 de ani de cand suntem impreuna.
Am trait totul intens. Am avut parte de bucurii, de reusite, dar si de momente care ne-au pus la incercare. Insa, indiferent de ce a fost, am stiut intotdeauna ca putem conta unul pe celalalt si pe dragostea noastra.
Am plecat la drum doi copii, fara nimic, dar cu mult entuziasm si cu o dorinta uriasa de a reusi.
Impreuna am construit totul: pas cu pas, cu munca, cu rabdare si cu multa iubire.
Sunt recunoscatoare pentru tot ce am trait impreuna si pentru tot ce inca ne asteapta. Sunt recunoscatoare pentru scanteia care inca ne lumineaza ochii, pentru privirile care se intalnesc si astazi cu aceeasi bucurie si iubire. Cu tine de mana nu mi-e frica de nimic.
La multi ani noua!
La multi ani iubirii noastre!”, a fost mesajul postat de Elena, alături de mai multe fotografii de la nuntă.

Citește și: Și-a făcut Elena Gheorghe operații estetice? Artista, la momentul adevărului: „Fiecare are dreptul să facă ceea ce o face să se simtă bine”

Într-un interviu mai vechi, vedeta a mărturisit că timpul petrecut în doi este foarte important, ea și soțul ei luându-și câte o vacanță o dată la șase luni.

„Îți spun sincer că avem anumite lucruri pe care le facem. Chiar dacă avem timp, chiar dacă n-avem timp, ne luăm vacanțe doar pentru noi doi. Măcar o vacanță la șase luni de zile, să fim doar noi, adică să nu avem concert, să nu avem treabă, să nu fie din punct de vedere profesional acea vacanță, ci pur și simplu să fim doar noi și să ne amintim de noi.

Ne ajută să știm cum suntem noi și unde suntem noi la acele momente, pentru că eu cred că conexiunea dintre părinți reflectă comportamentul copiilor, reflectă tot ceea ce se întâmplă în întreaga casă. Dacă există conexiune, dacă există colaborare, dacă există comunicare, atunci totul are unde să se așeze, pentru că există baza.

Apar foarte multe scântei când vine vorba de partea profesională pentru că suntem amândoi perfecționiști, pentru că avem câteodată și păreri diferite. Ne dorim să avem cel mai fain concert, cel mai bine pus la punct concert, așa că apar și divergențe pe partea asta și, de multe ori, să știi că cele mai multe ce discuții sunt pe partea profesională.

Adică noi când suntem în vacanță suntem așa într-un fel de honeymoon (n. red. lună de miere), înțelegi? Dar avem timp să ne și descărcăm din punct de vedere al nervilor pe partea profesională”, a declarat Elena Gheorghe, pentru Viva.ro.

Citește și: Cum arată penthouse-ul în care locuiește Elena Gheorghe. Are cinci camere și valorează sute de mii de euro, imagini spectaculoase cu apartamentul vedetei

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Fotografie de milioane la Dinamo – U Cluj! Gică Hagi, „vegheat” de Mircea Lucescu
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Iulia Pârlea, apariție spectaculoasă în costum de baie. Imagini din vacanță cu prezentatoarea rubricii Vremea de la PRO TV
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat