PSD și PNL sunt în război și în țară, și în Parlamentul European. O dovedește un ”meci” avut miercuri de cele două partide.
Primii au ”lovit” social-democrații, care i-au acuzat pe liberali că au votat contra unui amendamentului ce solicita Comisiei Europene să prezinte de urgenţă o propunere legislativă pentru prelungirea perioadei de implementare a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, astfel încât statele membre să poată utiliza integral fondurile europene disponibile şi să finalizeze investiţiile deja începute.
”Toţi eurodeputaţii PSD au votat în favoarea amendamentului. În schimb, eurodeputaţii PNL, alături de alţi membri ai Grupului PPE, au votat împotrivă, contribuind la respingerea acestuia.
Este greu de înţeles cum cei care, la Bucureşti, vorbesc zilnic despre nevoia de a salva fiecare euro din PNRR votează la Bruxelles împotriva unei iniţiative care susţinea poziţia Parlamentului European de extindere a perioadei de implementare. România are nevoie de consecvenţă, nu de dublu standard”, au transmis eurodeputaţii PSD.
Liberalii au reacționat rapid. Europarlamentarul Siegfried Mureșan spune că ”prelungirea PNRR este imposibilă în acest moment”, iar PSD, în acest context, ”vinde o himeră și periclitează finalizarea reformelor și atragerea fondurilor rămase”.
Mureșan precizează, într-o postare pe Facebook, că Parlamentul European a cerut prelungirea, însă Comisia Europeană nu a dat curs solicitării.
Europarlamentarul liberal le cere social-democraților, în aceeași postare, să revină din vacanță pentru a fi adoptate ”măsurile de reformă propuse de premierul Ilie Bolojan, necesare implementării PNRR”.
”Dacă PSD continuă să vândă iluzia prelungirii PNRR, riscă să compromită și implementarea accelerată din ultimele săptămâni.
Singura atitudine responsabilă este îndeplinirea ultimelor ținte și jaloane. Tocmai de aceea, chiar și acum, în timp ce majoritatea liderilor PSD sunt deja în vacanță, Guvernul condus de Ilie Bolojan finalizează ultimele proiecte legislative necesare pentru atragerea fondurilor rămase.
Cerem PSD să ni se alăture într-o sesiune parlamentară extraordinară pentru a adopta măsurile de reformă propuse de premierul Ilie Bolojan, necesare implementării PNRR”, subliniază Siegfried Mureșan.
La rândul său, Rareș Bogdan susține că europarlamentarii liberali nu au votat contra prelungirii PNRR și că votul de miercuri a avut un alt obiect.
”Nu am votat împotriva prelungirii PNRR. Chiar noi am solicitat, cu luni în urmă, o prelungire, care însă nu a fost acceptată de Comisie. Nu a fost un vot despre PNRR. PNRR are la bază Regulamentul privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă, iar un raport nu poate fi modificat printr-o opinie despre activitatea unei bănci, fie ea chiar şi BEI. A fost un vot pentru un amendament depus de Grupul Stânga la raportul pentru 2025 referitor la activităţile financiare ale Grupului Băncii Europene de Investiţii. (…)
Nu este un dosar legislativ. Nu are puterea unei legi. Doar regulamentele şi directivele au efectul unei legi. Acest gen de amendament la un raport de activitate are doar valoare declarativă. Nu este nimic mai mult decât un mesaj politicianist clasic”, spune Bogdan.