Mihai Bendeac: „Să dea Dumnezeu să nu ajung niciodată la nivelul lui Dan Negru”. Ulterior, actorul a fost întrebat de moderator dacă acest lucru ar însemna să se coboare sau să urce. „Nu vreau să comentez! Eu nu am ascuțit nicio sabie, căci nu am nevoie de sabie ca să-l înving”, a fost replica lui.
Reacțiile în mediul online nu au întârziat să apară, fanii încercând imediat să înțeleagă ce anume a declanșat atacul subtil al actorului. Deși Mihai Bendeac a evitat să ofere amănunte, neînțelegerile dintre el și Dan Negru sunt parțial cunoscute de public.
@nepasaromania↪ Mihai Bendeac la nivelul lui Dan Negru? Vă așteptăm pe YouTube & Spotify – Ne Pasă Podcast! #nepasapodcast #nepasa #serbancopot #MihaiBendeac♬ sunet original – nepasaromania
Conflictul dintre cei doi a început în 2025, când Dan Negru a desființat public spectacolul „Proorocul Ilie”—unde Bendeac juca rolul principal—pe care l-a etichetat drept o blasfemie. Într-o postare pe Facebook, prezentatorul a recunoscut că nu a urmărit integral spectacolul, dar a văzut suficiente fragmente pentru a-și forma o opinie.
„Statul nu ar trebui să-i învrăjbească pe oameni! Dar o face! N-am văzut piesa de teatru de la TNB, cea în care religia este batjocorită; de asta NU postez NICIO părere despre piesa de teatru! Am văzut însă scandalul de după! Am văzut imagini cu actori dansând lasciv, pe cruce. Treaba lor… Treaba statului însă e să nu finanțeze vrajba!
Cei care au aprobat finanțarea spectacolului știau că piesa va dezbina, că va provoca zâzanie. Și, totuși, au alocat banii. Nu cred că a fost intenționat. Sunt doar proști!”, a spus Dan Negru.
În replică, Mihai Bendeac a reacționat cu o ironie tăioasă, taxând dur mesajul lui Dan Negru. Actorul l-a acuzat pe prezentator de o mentalitate învechită și l-a comparat direct cu liderii politici din perioada comunistă care impuneau cenzura.
„Domnu’ Dănuț, de ceva vreme, cu ‘nevinovatele’ lui pilde ‘cultural-educationalo-istorice’, își devoalează noua lui veche pasiune: Mama Rusie. Însă un om cultivat precum dumnealui ar trebui să cunoască măcar vag istoria artelor. Astfel ar înțelege că libertatea este esența tuturor valorilor.
Actrița care se freacă de cruce îi interpretează pe cei ca… nu dau nume. Nu este un atac la ortodoxie. Nu este un atac la credință. Este un atac la cei care se folosesc de asta, care înțeleg prin asta să semene ură, lipsă de înțelegere, distrugere”, a spus Mihai Bendeac.