Simona Halep și iubitul cu 24 de ani mai în vârstă NU se mai ascund! Au apărut la Wimbledon, lângă prințesa Kate a Marii Britanii. Fosta campioană și omul de afaceri au urmărit finala din Loja Regală, în apropierea Prințesei de Wales, Kate Middleton. Este prima apariție publică a celor doi la un eveniment de asemenea amploare, după imaginile apărute în urmă cu câteva săptămâni din vacanța petrecută în Mykonos, Grecia.
„Mulțumesc, Wimbledon, pentru o zi atât de memorabilă și pentru o altă experiență de neuitat. Să fac parte din acest club și să mă întorc aici ca membru este o onoare dincolo de cuvinte. Wimbledon va ocupa întotdeauna un loc foarte special în inima mea”, a scris ea, pe Instagram.
Primele informații despre apropierea dintre Simona Halep și Dorin Mateiu au apărut cu aproximativ o lună înaintea finalei la care au participat împreună. Cei doi au fost fotografiați împreună în timpul unei vacanțe petrecute în Mykonos, una dintre cele mai populare destinații turistice din Grecia. Imaginile au generat numeroase speculații despre viața personală a fostei campioane, însă nici Simona Halep, nici Dorin Mateiu nu au comentat public informațiile.
Apariția comună de la Wimbledon marchează însă un nou moment în relația apropiată dintre cei doi, fiind pentru prima dată când sunt văzuți împreună la un eveniment public de asemenea amploare.
:format(webp):quality(80)/https://romaniatv.net/wp-content/uploads/2026/06/FotoJet-2026-06-12T185642.918.jpg)
Dorin Mateiu, supranumit „Regele mezelurilor din Transilvania”, locul 110 în topul bogaților noștri
La 59 de ani, Dorin-Mirel Mateiu (110 în topul bogaților din România -n.r.) este considerat unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri români. Originar din Alba Iulia, acesta și-a construit averea în industria cărnii și a produselor din carne, fiind fondatorul unor companii importante din domeniu. Succesul afacerilor sale i-a adus de-a lungul timpului supranumele de „Regele mezelurilor din Transilvania”, iar numele său apare constant în clasamentele celor mai prosperi antreprenori români.

Viața sentimentală a Simonei Halep a rămas în centrul atenției după divorțul de Toni Iuruc. Cei doi s-au căsătorit în 2021, însă mariajul s-a încheiat după doar opt luni, înainte ca ceremonia religioasă și petrecerea de nuntă ce urma să aibă loc la Cazinoul din Sinaia. De atunci, fosta campioană a evitat să vorbească despre eventuale relații și a ales să își păstreze viața privată departe de ochii publicului.
Turneul de la Wimbledon ocupă un loc special în cariera Simonei Halep. În 2019, sportiva din România a cucerit trofeul după o finală memorabilă disputată împotriva Serenei Williams.