Antena 1 LIVE FRANŢA – SPANIA ONLINE STREAMING. Primele patru naţionale din clasamentul FIFA se bat în acest an în careul de aşi al Mondialelor. balul este deschis marţi seară, când două dintre cele mai puternice forțe ale Europei, Franța și Spania, se vor afla din nou față în față , de la ora 22:00, pe AT&T Stadium din Dallas. Partida va fi transmisă în direct pe Antena 1 şi live text pe Romaniatv.net.
Franța – Spania / Echipele probabile
- Franța: Maignan – Kounde, Upamecano, Saliba, Digne – Kone, Rabiot – Dembele, Olise, Doue – Mbappe
- Spania: Simon – Porro, Cubarsi, Laporte, Cucurella – Rodri, Fabian – Yamal, Olmo, Baena – Oyarzabal
Franța și Spania au fost considerate principalele favorite la cucerirea trofeului încă de la începutul turneului final din SUA, Canada și Mexic, iar acum mulți susțin că echipa care va obține calificarea din acest duel va deveni noua campioană mondială.
FIFA l-a desemnat la centru pe Ivan Barton (35 de ani), din El Salvador. Acesta va fi ajutat de asistenții David Moran, din El Salvador, și Antonio Pupiro, din Argentina.
Drumul celor două reprezentative până în „careul de ași” a confirmat statutul lor de favorite. Selecționata Franței a obținut biletul pentru semifinale după ce a trecut în sferturi de Maroc, cu scorul de 2-0. De partea cealaltă, Spania a avut o misiune ceva mai complicată în fața Belgiei, dar s-a impus la limită, scor 2-1, demonstrând încă o dată maturitatea tactică imprimată de Luis de la Fuente.
Antena 1 LIVE FRANŢA – SPANIA ONLINE STREAMING. Dincolo de miza uriașă a calificării în ultimul act al turneului mondial, meciul de la Dallas înseamnă o primă mare revanșă pe care francezii sunt dornici să o ia, deoarece ibericii au câștigat ultimele două confruntări directe oficiale.
„Les Bleus” au fost învinși chiar în semifinalele EURO 2024, când Spania s-a impus cu 2-1 și a mers ulterior până la capăt, cucerind trofeul în fața Angliei. Ulterior, cele două rivale s-au întâlnit în semifinalele Ligii Națiunilor, oferind fanilor un adevărat roller-coaster fotbalistic. Campania Spaniei a continuat și atunci, ibericii impunându-se la capătul unui meci nebun cu 9 goluri, scor 5-4, chiar dacă mai apoi au pierdut marea finală în fața Portugaliei la loviturile de departajare.
Şoc în fotbalul internaţional. A murit subit la 38 de ani: „Suntem șocați și profund îndurerați, o pierdere imensă”
În plus, partida se joacă pe 14 iulie, chiar de ziua națională a Franței, un îmbold în plus pentru selecționata din Hexagon.
Antena 1 LIVE FRANŢA – SPANIA ONLINE STREAMING. Pentru Spania, prezența în această fază a competiției reprezintă o descătușare istorică. „Furia Roja” nu mai ajunsese în semifinalele unui Campionat Mondial din anul 2010. La acea vreme, în Africa de Sud, legendarul fundaș Carles Puyol devenea eroul unei națiuni în meciul câștigat cu 1-0 împotriva Germaniei. În marea finală, selecționata condusă atunci de Vicente del Bosque învingea Olanda în prelungiri și punea mâna pe primul și singurul titlu mondial din istoria Spaniei.
De partea cealaltă, fanii francezi se agață de o statistică formidabilă. „Cocoșii galici” nu au mai pierdut o semifinală de Campionat Mondial din anul 1986, când au fost învinși cu 2-0 de Germania de Vest.
De la acel moment, Franța a mai ajuns de patru ori în „careul de ași” și a avut o rată de succes de 100% în ceea ce privește accesul în finală. În 1998 și 2018, francezii au mers până la capăt și au ridicat trofeul deasupra capului, în timp ce în edițiile din 2006 și 2022 au cedat abia la loviturile de departajare în fața Italiei, respectiv Argentinei.
Spania și Franța își dispută un loc în finala Cupei Mondiale 2026. Yamal: „Ne vedem campioni mondiali”
Întrebat la conferința de presă premergătoare partidei dacă se vede campion mondial, atacantul spaniol Lamine Yamal, autor al unui gol memorabil împotriva Franței la EURO 2024, nu a ezitat.
„Bineînțeles că ne vedem campioni mondiali. Este greu, ca orice titlu la echipa națională, dar credem în asta. S-a întâmplat în 2010, așa că de ce nu din nou?”, a afirmat internaționalul spaniol.
Yamal a insistat că nu resimte presiunea unei semifinale de Cupă Mondială și că nu își schimbă stilul de joc în funcție de importanța partidei.
„Joc așa cum știu să o fac. Nu voi juca nici mai bine, nici mai rău. Dau tot ce am, întotdeauna în slujba echipei. Când dai totul și știi ce se așteaptă de la tine, nu simți presiune”, a afirmat extrema spaniolă.
El a completat că, din perspectiva sa, „există lucruri mult mai complicate în viață decât un meci de fotbal. După meci, fiecare își va continua viața”.
„Dacă fotbalul servește la ceva, este să integreze”
Yamal a fost întrebat și despre controversa provocată de fostul premier spaniol Mariano Rajoy, după ce acesta a scris într-un articol publicat înaintea semifinalei că Franța este „o echipă de foarte înalt nivel, dar fără francezi”. O afirmație interpretată pe scară largă drept o contestare a identității naționale a jucătorilor francezi de origine africană sau din alte comunități și criticată de oficiali francezi și spanioli drept rasistă.
Jucătorul Spaniei a refuzat să alimenteze polemica și a mutat discuția spre rolul social al fotbalului.
„Vom juca unul dintre cele mai frumoase meciuri posibile la această Cupă Mondială și nu cred că este momentul să vorbim despre asta. Dar, dacă fotbalul servește la ceva, este să integreze oamenii în societate. Și nu există un exemplu mai bun decât Franța și noi. Suntem exemple de integrare, iar fotbalul înseamnă asta, nu să vorbim despre ce a spus o altă persoană”, a declarat Yamal, care este fiul unui tată marocan și al unei mame din Guineea Ecuatorială.
Didier Deschamps: „Va fi un spectacol”
De partea cealaltă, selecționerul Franței, Didier Deschamps, a anticipat un meci spectaculos, dar echilibrat, între două echipe care excelează atât ofensiv, cât și defensiv.
„Calitatea ofensivă a ambelor echipe ne face să credem că va fi un spectacol. Totuși, atât noi, cât și Spania, ne gândim și la organizarea defensivă”, a spus tehnicianul francez.
Deschamps continuă să considere Spania favorită la calificare, argumentând că ibericii au confirmat acest statut pe parcursul competiției și au primit un singur gol în cele șapte meciuri disputate până acum.
Selecționerul Franței a confirmat că mijlocașul Aurélien Tchouaméni este din nou disponibil după problemele medicale din ultimele două partide, iar căpitanul Kylian Mbappé este apt pentru semifinală.
În privința lui Lamine Yamal, Deschamps a recunoscut că atacantul spaniol reprezintă unul dintre principalele pericole ale adversarei.
„Este un jucător capabil să facă diferența, iar obiectivul oricărui adversar este să-i limiteze influența. Dar nici pentru el nu va fi ușor în duelurile unu la unu cu jucătorii noștri”, a declarat selecționerul Franței.
Franța și Spania s-au întâlnit și la EURO 2024, precum și în Liga Națiunilor, ambele confruntări fiind câștigate de iberici.
Câștigătoarea dintre Franța și Spania urmează să joace finala Cupei Mondiale 2026 contra învingătoarei dintre Argentina și Anglia, meci programat miercuri, de la ora 22:00.
Scandal înainte de semifinala Franţa – Spania: Un fost premier susține că naționala franceză joacă „fără francezi” / Reacții dure la Paris
Comentariile fostului premier spaniol Mariano Rajoy au stârnit reacții vehemente pe scena politică, chiar înaintea semifinalei Cupei Mondiale dintre cele două echipe, programată marți, la Dallas, potrivit Euronews.com.
Într-un articol publicat în ziarul spaniol El Debate, Mariano Rajoy a analizat victoria Spaniei cu 2-1 în fața Belgiei și a vorbit despre meciul din semifinale. Fostul prim-ministru conservator, care a condus guvernul spaniol între 2011 și 2018, a afirmat că francezii au o „echipă de primă mână”, adăugând însă că aceasta joacă „dar fără francezi”.
Remarca a fost o referire la faptul că mulți fotbaliști francezi provin din familii de imigranți sau din fostele colonii, scrie Euronews.com. Totuși, dintre cei 26 de jucători convocați de Didier Deschamps, doar trei s-au născut în afara Franței: Michael Olise, născut la Londra, Marcus Thuram, născut la Parma, și Brice Samba, născut în Republica Democratică Congo.
Europarlamentarul spaniol José Cepeda, membru al partidului de stânga PSOE, a calificat comentariile lui Rajoy drept „rasiste și xenofobe”, adăugând că este „rușinos” să se exprime în acest mod.
În Franța, declarațiile au stârnit, de asemenea, reacții pe rețelele sociale din partea mai multor personalități politice.
Aurore Bergé, ministrul delegat pentru egalitatea între femei și bărbați și pentru combaterea discriminărilor, a postat că „izbucnirile rasiste repetate sunt intolerabile”. „Este timpul ca acestea să înceteze și ca sportul să redevină sport: un spațiu în care suntem judecați pe baza talentului nostru și a niciunui alt criteriu”, a adăugat acesta.
O reacție a venit și de la secretarul național al Partidului Comunist Francez, Fabien Roussel. El a cerut ca Rajoy să fie „condamnat”. „Pur și simplu nu se pot abține să nu împrăștie rasism josnic în încercarea de a irita minunata noastră echipă franceză”, a scris el.
El a comparat cuvintele fostului premier cu comentariile recente ale unui politician paraguayan la adresa lui Kylian Mbappé. Comentariile la adresa atacantului vedetă al Franței au determinat Parchetul din Paris să deschidă o anchetă pentru „insultă publică agravată”, după ce a fost depusă o plângere la Centrul Național pentru Combaterea Urii Online din Paris.
Dezbaterea privind fotbalul francez și imigrația datează de la Cupa Mondială din 1998. Atunci, echipa a fost celebrată ca simbol al multiculturalismului, însă Frontul Național al lui Jean-Marie Le Pen a susținut că selecționata nu reprezenta cu adevărat Franța.
Acest nou punct de tensiune coincide cu vizita oficială a prim-ministrului spaniol Pedro Sánchez la Paris, programată marți, de Ziua Bastiliei. În aceeași zi, Franța și Spania se vor înfrunta în semifinala de la Dallas.

Lotul Franței la Cupa Mondială 2026
- Portari: Mike Maignan (AC Milan), Robin Risser (Lens), Brice Samba (Rennes)
- Fundași: Lucas Digne (Aston Villa), Malo Gusto (Chelsea), Lucas Hernández (PSG), Théo Hernández (Al-Hilal), Ibrahima Konaté (Liverpool), Jules Koundé (FC Barcelona), Maxence Lacroix (Crystal Palace), William Saliba (Arsenal), Dayot Upamecano (Bayern)
- Mijlocași: N’Golo Kanté (Fenerbahçe), Manu Koné (AS Roma), Adrien Rabiot (AC Milan), Aurélien Tchouaméni (Real Madrid), Warren Zaïre-Emery (PSG)
- Atacanți: Maghnes Akliouche (Monaco), Bradley Barcola (PSG), Rayan Cherki (Manchester City), Ousmane Dembélé (PSG), Désiré Doué (PSG), Jean-Philippe Mateta (Crystal Palace), Kylian Mbappé (Real Madrid), Michael Olise (Bayern), Marcus Thuram (Inter)
Lotul Spaniei la Cupa Mondială 2026
- Portari: Unai Simón (Athletic Club), David Raya (Arsenal) și Joan García (Barcelona)
- Fundași: Aymeric Laporte (Athletic Club), Pau Cubarsí (Barcelona), Marcos Llorente (Atlético de Madrid), Marc Cucurella (Chelsea), Alejandro Grimaldo (Bayer Leverkusen), Marc Pubill (Atlético de Madrid), Eric García (Barcelona) și Pedro Porro (Tottenham)
- Mijlocași: Rodri Hernández (Manchester City), Martín Zubimendi (Arsenal), Pedri González (Barcelona), Fabián Ruiz (Paris Saint-Germain), Pablo Gavi (Barcelona), Álex Baena (Atlético) și Mikel Merino (Arsenal)
- Atacanți: Lamine Yamal (Barcelona), Dani Olmo (Barcelona), Nico Williams (Athletic Club), Mikel Oyarzabal (Real Sociedad), Ferran Torres (Barcelona), Víctor Muñoz (Osasuna), Borja Iglesias (Celta de Vigo), Dani Olmo (Barcelona), Yéremy Pino (Crystal Palace)
Franța – Spania și Anglia – Argentina, în semifinale la Cupa Mondială 2026! Mai jos, programul
Marți, 14 iulie, prima semifinală
- 22:00 – Franța vs Spania, Dallas, SUA (Meciul 101)
Miercuri, 15 iulie, a doua semifinală
- 22:00 – Anglia vs Argentina – Atlanta – SUA (Meciul 102)
Duminică, 19 iulie, finala mică
- 00:00 – Pierzătoarea Meciului 101 vs Pierzătoarea Meciului 102 – Miami, SUA (Meciul 103)
Duminică, 19 iulie, finala
- 22:00 – Câștigătoarea Meciului 101 vs Câștigătoarea Meciului 102 – New York, SUA – New Jersey Stadium (Meciul 104)