SRI face recrutări în universitățile de stat. Pentru a fi selectați, una dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii este să fi avut note bune la purtare în timpul școlii.
Anul acesta este prima dată când Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași are locuri dedicate special tinerilor recrutați de SRI. Sunt cinci locuri disponibile la Facultatea de Informatică.
”A fost o inițiativă venită din partea Academiei Naționale de Informații, dar interesul este comun. Au fost deja probe de selecție organizate de ANI. Ei vor fi, pe lângă specialiști în informații, și specialiști în informatică”, spune Ionuț Nistor, prorector UAIC, potrivit stirileprotv.ro.
Pentru a fi recrutați de Serviciul Român de Informații, tinerii trebuie să aibă cel mult 23 de ani, să fi avut cel puțin media anuală 8 la purtare în liceu, cel puțin 7 la BAC, să nu facă parte din organizații aflate în afara legii, să nu aibă condamnări penale și, dacă fac parte dintr-un partid politic, să renunțe la calitatea de membru după admitere.
Cei care susțin duminică examenul de admitere la Facultatea de Informatică vor studia securitatea informației, inginerie software, cloud computing, rețele neuronale și procesarea limbajului natural.
”Aceste domenii sunt de interes, de unde și apropierea colegilor de la celelalte ministere pentru informatică. Societatea este tot mai informatizată și tot mai multe informații și procese se întâmplă în spațiul cibernetic, ceea ce necesită o abordare specifică.”, spune Alex Moruz, prodecan, Facultatea de Informatică, UAIC
Și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași are pregătite locuri speciale pentru studenții recrutati de Serviciul Român de Informații.
”Acești tineri învață de două ori mai mult decât ceilalți studenți, fac la noi o facultate și fac și în cadrul Academiei de Informații, plus pregătirea militară. Peste vară urmează și o pregătire specifică profesiei pe care o vor avea în cadrul SRI.”, spune Dan Cașcaval, rector, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”
Anul acesta au fost scoase la concurs 116 locuri în 11 universități de stat pentru viitorii specialiști ai Serviciului Român de Informații. Cele mai mult sunt disponibile la Politehnică București.
După absolvire, tinerii recrutați de SRI își asumă să lucreze cel puțin zece ani în sistem.