Controale masive ANPC la livratorii de mâncare: Inspectorii au găsit gândaci și mizerie în gențile de livrare. Békési Csaba-Lajo: „În aceste cazuri putem merge până la oprirea acestor activități”

ANPC a suspendat temporar activitatea unor operatori din domeniul livrării de alimente, în urma unor controale care au scos la iveală lipsa totală de igienă. Inspectorii au descoperit gândaci și un nivel necorespunzător de curățenie în gențile termoizolante utilizate pentru transportul comenzilor către clienți.
Alexandra Dumitrescu
15 iul. 2026, 15:54
Controale masive ANPC la livratorii de mâncare: Inspectorii au găsit gândaci și mizerie în gențile de livrare. Békési Csaba-Lajo: „În aceste cazuri putem merge până la oprirea acestor activități”

Miercuri, 15 iulie, președintele ANPC, Békési Csaba-Lajos, a anunțat că seria controalelor va continua în București și va fi extinsă în întreaga țară. Potrivit acestuia, în situațiile în care sunt constatate nereguli grave, autoritatea poate dispune inclusiv suspendarea activității operatorilor economici.

Totodată, șeful ANPC a precizat că verificările vizează întregul proces de livrare a alimentelor către consumatori. El a subliniat că, deși produsele pot fi pregătite și predate curierilor în condiții corespunzătoare, acestea își pot pierde calitatea dacă transportul până la client nu respectă normele impuse.

„Acest șir de acțiuni, care continuă în această perioadă, este în derulare și vizează integritatea și securitatea alimentelor care ajung la noi. Ne dorim, prin acest demers, să subliniem importanța reglementării acestei ocupații de livrator de produse alimentare prin intermediul acestor platforme. De multe ori observăm că produse extraordinar de bune și de calitate ajung în condiții necorespunzătoare la consumatorul final, distrugând astfel nu numai plăcerea noastră, dar și imaginea producătorului sau a celui care a livrat aceste alimente. Observăm, din acțiunile noastre în teren, condiții improprii, de neimaginat pentru 2026, în care, permiteți-mi să mă exprim neacademic, efectiv sunt batjocorite produsele și condițiile de transport ale acestor produse alimentare, ajungând la noi, la consumatori, în condiții pe care nu cred că ni le dorim”, a afirmat acesta la DIGI24.

Citește și: Alina Laufer a bifat o nouă intervenție estetică la 43 de ani. Cum arată vedeta după ce și-a făcut lifting facial: „Sunt obsedată de perfecțiune”

ANPC spune că activitatea firmelor poate fi suspendată

Întrebat despre măsurile care pot fi aplicate operatorilor economici, președintele ANPC a explicat că, în funcție de gravitatea abaterilor constatate, instituția poate dispune sancțiuni care merg până la suspendarea activității firmelor implicate în serviciile de livrare.

„În aceste cazuri putem merge până la oprirea acestor activități. Trebuie să știm că, degeaba avem platformele bine cunoscute sub umbrela cărora funcționează aceste livrări. Ele sunt operate de societăți comerciale românești, de SRL-uri care angajează aceste persoane. Aceste persoane nu au calificarea necesară, nu cunosc condițiile minime pentru a putea corespunde acestui job și atunci putem merge până la suspendarea activității acestor societăți comerciale, cu sancțiunile de rigoare”, a explicat Békési Csaba-Lajos.

Acesta a confirmat că transporturile identificate cu nereguli au fost deja oprite: „Ceea ce am găsit am blocat și urmează să continuăm. Aceasta este o activitate continuă, pentru că observăm că nu este specifică doar unui sector sau altuia din București. Dacă vorbim strict de București, este prezentă în fiecare colț al Capitalei noastre, astăzi. Și extindem aceste acțiuni și la nivel național, desigur”.

Șeful ANPC îi îndeamnă pe consumatori să facă reclamații

Șeful ANPC îi îndeamnă pe consumatori să fie atenți la condițiile în care le sunt livrate comenzile, recomandându-le să verifice dacă gențile termoizolante folosite pentru transport sunt curate și în stare corespunzătoare.

„Eu recomand tuturor să fim foarte atenți atât la persoana care ne livrează aceste alimente, cât și la condițiile, respectiv interiorul acestor genți termoizolante, în ce condiții și ce grad de curățenie au. În cazul în care nu suntem mulțumiți, îi îndemn pe toți să vină către ANPC și să ne sesizeze, pentru că avem nevoie de suportul consumatorilor pentru a putea vedea cât de mare este acest fenomen. (…) Orice feedback din partea consumatorilor, pentru noi, este de mare folos, pentru că știm în ce direcție să ne îndreptăm resursele”, a afirmat acesta.

De asemenea, Békési Csaba-Lajos a subliniat că verificările au vizat, în principal, cazurile semnalate prin reclamații.

„Din păcate, la ora actuală, ceea ce am identificat noi sau asupra căruia ne-am îndreptat atenția au fost abaterile și zonele în care aveam informații că lucrurile nu funcționează. Cu siguranță sunt și exemple pozitive. Nu aș dori să generalizez acest lucru, dar fenomenul este extrem, extrem de extins”.

Citește și: Absolvenții promoției 2026 pot primi până la 1.980 de lei de la stat. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și documentele necesare

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ce a făcut sora Valentinei, femeia găsită moartă într-o valiză, la câteva săptămâni de la decesul acesteia. Gestul care a emoționat o țară întreagă
Fanatik.ro
Csikszereda duce scandalul la TAS! Amendată pentru steagurile secuiești și scandările „Ria, Ria, Hungaria”, clubul se războiește cu FRF și LPF
Capital.ro
Alertă meteo ANM: Cod galben de vânt puternic, ploi și ninsori. Ce regiuni sunt vizate
Playtech.ro
Ce sunt gropile misterioase apărute pe Calea Crângași. Răspunsul lui Ciprian Ciucu a stârnit reacții: „Și eu credeam la fel”
Adevarul
„Ne-au măcelărit!”. Candidații pentru posturile de director de școală, surprinși de subiectele de la prima probă. 69% rată de promovare
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
SUA cer Europei mobilizarea rapidă spre est. România este direct vizată
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT