Președintele Nicușor Dan a declarat că, în acest moment, responsabilitatea găsirii unei majorități aparține partidelor. Șeful statului a arătat că, deși la Palatul Cotroceni continuă întâlnirile tehnice privind proiectele esențiale pentru România, nu există încă suficiente progrese pentru convocarea unei noi runde oficiale de consultări cu liderii politici.
Întrebat când va invita din nou partidele la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan a explicat că, în această perioadă, atenția este concentrată asupra finalizării legislației necesare pentru implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Șeful statului a subliniat că și-a exprimat anterior punctul de vedere privind variantele de ieșire din blocajul politic, însă consideră că, în această etapă, decizia aparține partidelor, care trebuie să ajungă la un acord pentru constituirea unei majorități.
Președintele a precizat că discuțiile continuă, însă deocamdată într-un cadru informal. În opinia sa, negocierile nu au avansat suficient pentru organizarea unei noi runde de consultări oficiale la Palatul Cotroceni.
„Zilele acestea sunt discuții tehnice pe finalizarea legilor care sunt necesare pentru PNRR. Și azi am avut una, mâine o să fie alta, nu cu mine, dar la Cotroceni. Mai departe, soluția este acolo unde sunt voturile din Parlament, adică la partide.
Eu am propus două soluții, fiecare dintre ele mi s-a părut potrivită la momentul acela, mai ales cea a guvernului tehnocrat, acum e o responsabilitate care este la partide.
Discuțiile continuă la nivel informal. Pentru moment, după cea de luni dimineață nu cred că sunt progrese așa de mari ca să fie una. O să mai vedem, că discuțiile continuă.”, a spus Nicusor Dan.