Cupa Mondială de fotbal. Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog, spune că la Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti au ajuns patru persoane care au suferit un accident vascular cerebral în timp ce urmăreau meciurile de la Mondial.
”Am avut patru cazuri, două eu, două alţi colegi în care au devenit pacienţi nişte persoane care se uitau acasă, la meci, la orele din noapte la care acestea erau programate. Fie în timpul meciului, fie după ce s-a încheiat meciul şi s-au ridicat în picioare au dezvoltat un AVC. Am putut să ne mişcăm repede, au avut indicaţie de revascularizare, adică tromboliză şi trombectomie, au ajuns poate şi mai repede la spital, pentru că i-a văzut cineva, nu s-au trezit din somn aşa şi, deci, au mers mai bine datorită Campionatului mondial de fotbal”, a spus medicul Alexandru Dimancea la Medika TV.
Acesta a precizat că, potrivit statisticilor, una dintre explicaţiile pentru care cei patru ar fi putut ajunge la spital este faptul că fibrilaţiile atriale care duc la AVC au loc mai ales noaptea. De asemenea, o altă explicaţie poate fi legată şi de faptul că noaptea, fiziologic, tensiunea arterială este redusă, iar în momentul în care persoana se ridică poate avea loc accidentul vascular.