Gina Pistol este o mamă foarte mândră. De când Josephine a apărut în viața ei și a lui S,iley, cei doi se pot declara împliniți. Micuța începe deja să aibă o personalitate puternică și propriile gusturi, iar prezentatoarea TV încearcă să o educe fiica cât poate de bine și să îi ofere lecții de viață pe care le consideră importante.
Vedeta a povestit că, până de curând, fiica ei asculta în mașină doar muzică făcută de tatăl ei, lucru care devenise de nesuportat pentru ambii părinți.
„Mi-am luat, mi-am luat mașina. E o mașină foarte bună, mă duce bine pe drum și este exact ce îmi trebuie. Știi cât spațiu am în spate? Face fiica mea șpagatul, roata, în spate. Nu vrea să treacă cu mine în față pentru că știe că nu are voie. I-am explicat când m-a întrebat ea de ce nu stă în față, că nu are voie, că trebuie să mai crească. Așa că stă pe scăunelul ei acolo, cuminte.
Ascultă muzică. În sfârșit am voie să ascult în mașina mea ce muzică vreau și eu pentru că vreo trei ani de zile am ascultat numai muzica pe care și-a dorit-o ea. Adică am ascultat Smiley de mi-a ieșit pe ochi și pe urechi. Până și Andrei nu se mai suporta. Urcam toți trei în mașină și știam că o să ascultăm Smiley.
Tu îți dai seama că asculți o dată, de două ori, de 100 de ori, dar la un moment dat ți se ia. Acum ascultă și ea ce muzică ascultăm noi. Când îi place ceva îmi spune să îi spun lui tati să îi adauge melodia respectivă în Spotify-ul ei. Are playlist ei”, a povestit amuzată Gina Pistol pentru Libertatea.
„Se mai întoarce din când în când la Ceaikovski, dar ascultă Red Hot Chili Papers, Blondie. Are gusturi bune. Loredana ascultă”, a completat vedeta.
Gina Pistol a povstit că fiica sa și a lui Smiley este foarte competitivă și obișnuia să se supere foarte tare când pierdea la un joc. Micuța are patru ani și jumătate și deja are o personalitate bine conturată.
„Fiica mea funcționează așa: nu o compar cu niciun copil, dar când am admirat un puști de vreun an și jumătate, de la noi din cartier, că mergea cu o mașinuță din asta cu telecomandă, dar o conducea fără telecomandă atât de bine, ea nu mi-a zis nimic și pe urmă m-am trezit cu ea, când a primit și ea mașinuță din asta drăguță, că a ieșit pe ușa de la scară fără să atingă mașina. Mie nu mi-ar fi ieșit asta. Fiica mea a ieșit instant și la genul: „vezi mama, că și eu pot”, a mai spus vedeta.
Gina Pistol a explicat că ea și Smiley își doresc ca fiica lor să învețe că nu se poate să câștige de fiecare dată și că este important să știe cum să piardă.
„Este foarte competitivă, dar o învățăm să învețe să și piardă. Deși nu a deal-uit foarte bine momentele când pierdea la cărți sau când mai jucăm „Nu te supăra, frate”, ori „Piticot”, dar i-am explicat că dacă o să fie ofticoasă nu or să se joace ceilalți copiii cu ea. E foarte atentă cum reacționez eu și a văzut că eu făceam glume și a început și ea să știe să piardă, să piardă mai funny”, a mai declarat vedeta.