Marius Elisei a rupt tăcerea după luni de absență! Ce mesaj a transmis fostul soț al Oanei Roman: „Locul în care îți găsești liniștea”

După o absență de câteva luni, Marius Elisei a revenit pe rețelele sociale. Fostul soț al Oanei Roman a publicat o fotografie realizată în fața unei biserici, alături de un mesaj neașteptat.
Irina Dumitrescu
17 iul. 2026, 21:52
Marius Elisei a rupt tăcerea după luni de absență! Ce mesaj a transmis fostul soț al Oanei Roman:
Marius Elisei a rupt tăcerea după luni de absență

Marius Elisei și-a refăcut viața alături de Gabriela după despărțirea de Oana Roman, iar în ultimul timp, bărbatul a ales o discreție totală, inclusiv pe rețelele sociale.

Recent, fostul soț al Oanei Roman a postat o imagine surprinsă în fața unui lăcaș de cult și a transmis urmăritorilor săi câteva gânduri „Locul în care îți găsești liniștea este mai important decât locul în care încerci”, a scris Marius Elisei pe rețelele sociale.

Citește și: Cum a reacţionat Oana Roman după întâlnirea fiicei sale cu Marius Elisei. „Mi se pare foarte ciudat, dar asta e!”

Oana Roman nu și-a refăcut viața amoroasă după divorțul de Marius Elisei

La câțiva ani de la divorțul de Marius Elisei, Oana Roman mărturisește că nu este încă pregătită să înceapă o nouă relație. Vedeta a vorbit deschis despre traumele emoționale prin care a trecut și despre responsabilitățile pe care le are în calitate de mamă singură.

„Traumele încă nu s-au vindecat și încă nu sunt pregătită să mă arunc în ceva de care nu sunt încă sigură. Da, există și o parte grea, dar este și această libertate extraordinară, în sensul în care nu trebuie să dau socoteală nimănui și pot să îmi organizez viața așa cum îmi doresc eu, și acesta este un câștig enorm”, a declarat Oana Roman.

Vedeta a vorbit și despre dificultățile pe care le întâmpină în creșterea fiicei sale şi a explicat că nu beneficiază de sprijinul unei familii extinse și că cea mai mare parte a responsabilităților îi revine exclusiv ei.

„Nu e simplu deloc, mai ales că eu nu am nici familia extinsă: mătuși, unchi, bunici. Sunt doar eu, am prieteni care îmi sunt ca o familie și care mă ajută foarte mult și fără de care mi-ar fi, cu siguranță, mult mai greu.

Am oameni, dar greul stă pe umerii mei, tot ce înseamnă partea materială, tot ce înseamnă cheltuieli, totul este în cârca mea, în responsabilitatea mea. Nu e simplu. În același timp trebuie să păstrez un anumit standard de viață cu care Isa este obișnuită”, a mai spus Oana Roman.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT