SPANIA – ARGENTINA ONLINE STREAM. Finala Cupei Mondiale 2026 este în pericol din cauza incendiilor

Fumul incendiilor din Canada amenință finala Cupei Mondiale. FIFA monitorizează calitatea aerului înaintea meciului Spania – Argentina.
Viorel Dobran
18 iul. 2026, 08:09
SPANIA - ARGENTINA ONLINE STREAM. Finala Cupei Mondiale 2026 este în pericol din cauza incendiilor

Meciurile zilei la CM 2026

14 iulie 2026

  • 22:00 Franța Franța Spania Spania AT&T Stadium / United States

SPANIA – ARGENTINA ONLINE STREAM. Fumul provocat de incendiile de vegetație din Canada afectează nord-estul Statelor Unite și ridică semne de întrebare înaintea finalei Cupei Mondiale dintre Spania și Argentina. FIFA monitorizează calitatea aerului, iar autoritățile au emis alerte pentru populație.

Finala Cupei Mondiale dintre Spania și Argentina, programată duminică pe MetLife Stadium din New Jersey, ar putea fi afectată de fumul provenit din incendiile de vegetație din Canada.

ANTENA 1 LIVE FRANŢA – ANGLIA ONLINE STREAM. Mbappe şi Kane se bat pentru bronzul Cupei Mondiale FIFA 2026

Calitatea aerului s-a deteriorat în ultimele zile în nord-estul Statelor Unite, iar autoritățile au emis alerte pentru populație, în timp ce FIFA urmărește evoluția situației înaintea meciului.

Fumul transportat din Canada a afectat mai multe state americane, inclusiv zona metropolitană New York, unde este programată finala.

În unele momente, indicele calității aerului (AQI) a ajuns la niveluri considerate nesănătoase pentru anumite categorii de persoane, iar autoritățile locale au recomandat limitarea activităților în aer liber.

Specialiștii avertizează că particulele fine rezultate în urma incendiilor pot afecta sistemul respirator și performanța fizică, aspect important pentru jucători și pentru cei aproximativ 80.000 de spectatori așteptați pe stadion.

SPANIA – ARGENTINA ONLINE STREAM. FIFA nu a luat o decizie privind desfășurarea meciului

Deocamdată, FIFA nu a anunțat modificări ale programului finalei și monitorizează evoluția condițiilor meteorologice și a calității aerului.

Potrivit presei internaționale, ploile prognozate pentru sâmbătă ar putea îmbunătăți temporar situația, însă există posibilitatea ca un nou val de fum să ajungă în regiune înainte de startul partidei.

Finala este programată duminică, 19 iulie, pe stadionul MetLife (New York New Jersey Stadium), unde Spania și Argentina își vor disputa trofeul mondial.

Pe lângă confruntarea dintre cele două naționale, organizatorii au pregătit și un spectacol de amploare în pauza meciului, inspirat de modelul Super Bowl.

Programul artistic va prelungi pauza obișnuită, iar pe scenă sunt așteptați artiști internaționali precum Madonna, Shakira, Justin Bieber și BTS.

 

Cupa Mondială 2026: Premierul spaniol Pedro Sánchez, critic fervent al lui Donald Trump, va asista la finala dintre Spania şi Argentina

Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez, un critic fervent al lui Donald Trump, va asista duminică la finala Cupei Mondiale de fotbal dintre Spania şi Argentina, programată în suburbiile New York-ului, a anunţat vineri cabinetul său, potrivit AFP.

„Prim-ministrul va asista la finala Cupei Mondiale FIFA 2026, care va avea loc duminică în Statele Unite. Ulterior, se va deplasa în Algeria”, unde este programată de câteva zile o vizită oficială, a precizat sursa respectivă.

La MetLife Stadium, lângă New York, Pedro Sánchez se va întâlni cu Donald Trump, cu care relaţiile sunt notoriu tensionate, dar nu şi cu preşedintele argentinian Javier Milei, care a explicat joi că va urmări finala la televizor, din superstiţie.

Este aşteptat şi regele Spaniei, Felipe al VI-lea.

Relaţiile dintre Pedro Sánchez şi Donald Trump s-au deteriorat la începutul anului, după ce şeful guvernului spaniol s-a opus războiului purtat de Statele Unite şi Israel împotriva Iranului, devenind unul dintre principalii reprezentanţi ai vocilor din Occident care s-au ridicat împotriva ostilităţilor care au cuprins Orientul Mijlociu.

SPANIA – ARGENTINA ONLINE STREAM. Anunţul surpriză al FIFA înainte de finala Cupei Mondiale 2026

Chiar săptămâna trecută, cu ocazia unui summit NATO în Turcia, preşedintele american a criticat din nou politica condusă de liderul socialist de la Madrid, afirmând că Statele Unite vor „înceta orice schimb comercial” cu Spania, o „cauză pierdută” în ochii săi.

El reproşează în principal Spaniei că nu contribuie suficient la cheltuielile de apărare ale NATO şi că a împiedicat Statele Unite să utilizeze bazele militare situate în Andaluzia pentru a lansa atacuri aeriene împotriva Iranului.

În încercarea de a calma spiritele, Pedro Sánchez a lăudat la Ankara, la câteva ore după aceste critici publice vehemente, relaţiile „foarte pozitive” cu Statele Unite şi a explicat că a „vorbit despre fotbal, despre Cupa Mondială” şi „despre golf” cu liderul de la Casa Albă în cadrul unui schimb informal „politicos”.

După finala dintre Spania şi Argentina, Pedro Sánchez se va deplasa în Algeria, în cadrul primei sale vizite în această ţară din ultimii patru ani, vizită care ar trebui să contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor dintre Alger şi Madrid, după ani de tensiuni.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Fiul de doar 7 luni al lui Julian Alvarez, cel mai mare susținător al Argentinei în semifinala cu Anglia. Imagini emoționante
Capital.ro
Ministerul Justiției, reacție după Raportul Comisiei Europene privind statul de drept. Ce progrese am înregistrat
Playtech.ro
Top 5 țări în care pensionarii pot trăi mai ieftin în 2026. Unele sunt la câteva ore de România
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa finalistei CM 2026: ”A trișat întotdeauna, o scursură de națională, cea mai oribilă din lume!”
MediaFlux
Sumă imensă pentru uciderea lui Donald Trump. A fost publicat și locul unde ar putea fi omorât
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România