Lovitură uriașă pe piața media! O televiziune din România și-a închis toate emisiunile. Patronul a făcut anunțul trist

Un post de televiziune din România și-a închis activitatea pentru trei luni. În acest interval vor fi transmise reluări ale emisiunilor difuzate până acum.
Alexandra Dumitrescu
20 iul. 2026, 11:46
Lovitură uriașă pe piața media! O televiziune din România și-a închis toate emisiunile. Patronul a făcut anunțul trist

Postul de televiziune care și-a suspendat activitatea este A7 TV, aflat pe poziția 31 în lista must carry. Schimbarea a intrat în vigoare din data de 13 iulie 2026 și va rămâne aplicabilă până pe 1 octombrie 2026. Până la stabilirea viitorului postului, vor fi difuzate emisiuni din arhivă, iar Marius Creța, acționarul televiziunii, va încerca să găsească o soluție pentru ca proiectul să poată continua.

De asemenea, acționarul televiziunii a transmis, prin intermediul unui mesaj pe rețelele de socializare, că a încercat în repetate rânduri să găsească o soluție pentru continuarea proiectului, însă niciuna nu a dat rezultate.

„Vă informez că, începând de luni, 13 iulie 2026, activitatea de producţie a A7 TV va fi suspendată integral până la data de 1 octombrie 2026. În această perioadă vom analiza şi vom căuta toate soluţiile posibile pentru continuarea proiectului şi reluarea activităţii”, a spus Marius Creța.

Citește și: Când vor scăpa șoferii de aglomerația de pe DN1. În ce stadiu se află lucrările la noul drum care va lega Prahova de Brașov

Acționarul mai transmite că regretă enorm această decizia și că în aceste trei luni va face tot posibilul să-și reia activitatea cu succes.

„Regret profund că am ajuns în această situaţie. Am depus toate eforturile pentru a găsi o soluţie care să permită continuarea activităţii fără această întrerupere, însă, în acest moment, nu am reuşit să identificăm resursele necesare pentru susţinerea proiectului în perioada următoare”, a mai adăugat el.

Dificultățile financiare ale postului nu sunt recente. În primăvara anului 2025, A7 TV a trecut printr-un amplu proces de reorganizare, în cadrul căruia conducerea a decis restructurarea unei părți a personalului, renegocierea salariilor și eliminarea mai multor emisiuni din grilă.

La acel moment, Marius Creța explica faptul că reducerea finanțării venite din partea Maurer Imobiliare a impus măsuri de reducere a costurilor, acestea fiind considerate necesare pentru ca televiziunea să își poată continua activitatea.

Citește și: Meteorologii au emis alerte cod galben și portocaliu de caniculă și furtuni puternice