Fulgy a fost văzut recent la un eveniment susținut de Viorica și Ioniță de la Clejani, unde a cântat la orgă alături de formația familiei. Imgainile au fost surprinse într-un live realizat recent pe TikTok și au atras numeroase reacții din partea fanilor.
În ultima perioadă, tânărul a fost văzut tot mai des în compania părinților săi, iar apropiații spun că aceștia încearcă să îl sprijine și să îl implice din nou în activitatea muzicală.

De altfel, Viorica și Ioniță de la Clejani au declarat în repetate rânduri că fiul lor este un muzician talentat și au vorbit despre studiile pe care acesta le-a urmat în străinătate.
În urmă cu puțin timp, Fulgy a anunțat, într-un live pe TikTok, că nu se mai află internat și că se simte mai bine.
„Mă adresez exact ca un lord, pentru că vedeți câți oameni sunteți. N-o să stau mult pe live. Și anunțați-mă când ați dat drumul la filmare, să mă înregistrați. Am ieșit de la Obregia, nu mai sunt acolo și cam asta am avut de spus, fraților.
Aveți grijă de voi, de familiile voastre, de copiii voștri. Iar eu sunt bine, mersi! Tot timpul am fost și sper să ajung… nu că viral, că așa m-am născut. Trebuie să înțelegeți treaba asta. Deci, încă o dată mă repet: nu mai sunt în spital. Unde sunt nu vă zic nici de-al dracu și eu sunt numărul 1 posibil”, spunea fiul Clejanilor.
Fulgy fusese internat în Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din București după ce în timpul unui live pe TikTok a afirmat că vrea să arunce în aer blocul în care locuiește.