Atât cursanta, cât și instructorul au reușit să iasă la timp. Norocul a fost că, în imediata apropiere, se afla o autospecială de pompieri. Și asta întrucât, în urma ploilor abundente și a vântului puternic, mai mulți copaci din zonă au fost distruși, iar pompierii tăiau un astfel de copac.
La un moment dat, instructorul a simțit un puternic miros de benzină, moment în care a coborât. Atunci, a văzut dâra de carburant sub mașină și și-a dat seama că, în cțteva secunde, va urma o explozie. A apucat să-i strige elevei să coboare din mașină, iar după doar câteva clipe mașina a explodat, iar flăcările s-au ridicat la câțiva metri.
„Veneam dinspre Piața Victoriei. Am simțit miros de benzină și am crezut inițial că este de la alte mașini. În față aveam o mașină electrică și atunci i-am zis elevei „trage pe dreapta”. Am coborât și am văzut dâra de benzină sub mașină. Atât am apucat să-i zic elevei „coboară acum!” că s-a aprins cu o bubuitură. Direct vâlvătaie de trei metri înalțime. Am crezut că am murit.
Dumnezeu ne iubește! Am scăpat doar cu ceva pârlituri pe mâini și pe picioare. În rest nimeni nu a pățit nimic. Doamne ajută!”, a povestit instructorul auto pentru Click. Este vorba despre instructorul auto Cătălin Vînjeanu, care are mii de urmăritori pe rețelele sociale.
Potrivit primelor informații, focul ar fi pornit de la un scurtcircuit la partea electrică.
După cum se poate vedea în imaginile postate ulterior de instructor, mașina a ars complet.
„Mertanu va multumeste ca l ati condus si se retrage din activitate„, a scris Cătălin Vînjeanu într-o postare.