George Simion îi acuză pe Veștea și Tomac că au încercat să spargă AUR: „L-au chemat pe Murad la Vila Lac”/ Ce spune de întâlnirile cu Nicuşor Dan şi alegerile anticipate

George Simion dezvăluie că s-a întâlnit cu Nicușor Dan la „întâlniri informale” în timpul formării Guvernului.
Viorel Dobran
22 iul. 2026, 16:02
George Simion îi acuză pe Veștea și Tomac că au încercat să spargă AUR:

Liderul AUR George Simion a dezvăluit, la emisiunea „Ai Aflat!” Cu Ionuț Cristache” că Adrian Veștea și Eugen Tomac, consilier prezidențial, l-a chemat la negocieri pe deputatul Muhammad Murad pentru a rupe din voturile AUR, astfel încât să treacă guvernul Veștea.

După desemnarea intempestivă a lui Adrian Veștea, unul dintre deputații AUR, domnul Murad, a fost invitat la Vila Lac de către Adrian Veștea și Eugen Tomac. Aceștia au luat parte la o discuție despre cum ar putea o parte dintre parlamentarii AUR să voteze Guvernul Veștea, de parcă noi am fi o tarabă.

Nicușor Dan spune că niciunul dintre consilierii prezidențiali nu s-a implicat în discuțiile pentru formarea unei majorități.

Tomac și Veștea au încercat să spargă PNL. Vă surprinde faptul că au încercat să spargă și AUR? Murad ne-a prezentat ceea ce i s-a propus”, a spus George Simion.

George Simion a mai povestit că a fost la întâlniri formale și informale la Cotroceni și a discutat cu toată lumea. „Am participat la consultări cu toți. De exemplu, am fost atât la consultările formale, cât și la cele informale. Am participat la toate discuțiile. Noi, ca formațiune politică, trebuie să discutăm cu celelalte formațiuni politice și să ajungem la o concluzie”, a mai spus Simion.

George Simion cere alegeri anticipate și suspendarea lui Nicușor Dan, după criticile președintelui la adresa AUR: „Incompetența statului este meritul acestui președinte împiedicat și al rataților pe care chiar el i-a impus la butoane”

George Simion a mai spus că partidul nu va vota niciun guvern din care nu face parte și, mai mult, ca al doilea partid din Parlament, nu are funcții de conducere în statul român.

„Concluzia AUR este că, dacă nu facem parte dintr-un guvern și dacă nu ocupăm funcții importante în statul român, nu putem face parte dintr-o coaliție de guvernare. Nici atât timp cât nu suntem implicați în luarea deciziilor. Am vorbit și cu Ilie Bolojan, și cu Sorin Grindeanu, și cu Nicușor Dan.”

George Simion, în Sicilia: „Sunt foarte mari șansele să avem alegeri anticipate”

Liderul AUR, George Simion, a declarat, în cadrul unei întâlniri cu românii din diaspora organizată în Sicilia, Italia, că România are „foarte mari șanse” să ajungă la alegeri anticipate și să fie condusă de un guvern și un președinte care „țin cu românii”.

În discursul susținut în fața românilor stabiliți în Sicilia, Simion a afirmat că actuala clasă politică nu are soluții pentru criza politică și că susținătorii săi trebuie să fie pregătiți pentru un nou scrutin.

„Vom avea alegeri anticipate, ei nu au nicio soluție, va trebui să ne mobilizăm mai bine în fiecare centru de vot, mult mai bine decât am făcut-o data trecută, pentru că au adus oameni la vot. Mobilizare totală”, a declarat liderul AUR.

Acesta a spus că există șanse ridicate pentru organizarea alegerilor anticipate și a afirmat că România nu ar fi fost condusă de români în ultimii 35 de ani.

„Sunt foarte mari șansele ca să avem alegeri anticipate. Și să avem președinte și guvern care să țină cu românii. Să avem o conducere românească, în sfârșit, după atâția ani. Pot să spun clar și răspicat că 35 de ani nu românii au condus în țara noastră. Au condus alții care au pus mâna pe putere din 1990 încoace. V-au alungat pe voi”, a afirmat Simion.

În același discurs, liderul AUR a comparat condițiile de muncă și mediul economic din Italia cu cele din România, susținând că românii din diaspora beneficiază de un sprijin mai mare din partea autorităților italiene.

„Aici suntem lăsați să ne facem munca, ba mai mult, suntem ajutați. În România, orice producție, orice mică firmă, orice acțiune este descurajată. Agricultura, tot ce crește aici, în toate serele astea, poate crește în țara noastră și noi putem hrăni toată Europa”, a spus acesta.

George Simion a menționat că terenurile agricole din România au un potențial superior celor din Sicilia și a criticat modul în care este gestionată resursa de apă în țară.

„Pământul nostru este de 100 de ori mai bun decât pământul de prin stâncile astea. Aici sunteți lăsați să folosiți apa într-o regiune aridă și se pune preț pe apă. În țară se va ajunge să se interzică în curând folosirea apei, cum ați văzut că au pățit alții”, a declarat liderul AUR.

 

Olguța Vasilescu: „N-am referințe bune pentru Simion. AUR a ratat un moment să termine ce a început cu moțiunea de cenzură”
Invitată marți la emisiunea Gândul Ai aflat! Cu Ionuț Cristache, Lia Olguța Vasilescu a fost întrebată ce părere are despre partidul AUR.

„Cred că AUR a ratat un moment foarte important ca să termine ce a început. A început printr-o moțiune de cenzură, împreună cu PSD-ul, să dea jos acest guvern. Dacă nu duci planul până la capăt și te oprești la jumătatea drumului, pare că l-ai susține să rămână acolo”, a fost răspunsul social-democratei.

Citește și : George Simion îi întinde mâna lui Grindeanu și cere șefia Senatului pentru AUR: „Dacă PSD-ul își dorește o colaborare cu noi și să scape de Ilie Bolojan”

„În ceea ce privește parlamentarii, noi nu avem niciun fel de problemă cu parlamentarii din AUR. Ei sunt votați de români, reprezintă un segment important a românilor”, a adăugat ea.

Întrebată care este părerea ei personală despre liderul AUR George Simion, Olguța Vasilescu a răspuns că „n-am referințe foarte bune pentru domnul Simion”. Social-democrata a refuzat să ofere detalii despre afirmația sa.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Cadoul primit de prezentatoarea știrilor din sport, după 21 de ani la Pro TV. Corina Caragea a rămas uimită de acest gest
Capital.ro
Un popular supliment pentru somn, asociat cu un risc mai mare de insuficiență cardiacă
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în primul an de permis. Regulile pentru șoferii începători în 2026
Adevarul
Miracolul în Nepal: al treilea muncitor a fost scos în viață dintr-un tunel, după zece zile. „Una dintre cele mai mari operațiuni de salvare din secolul XXI”
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată în 15 săptămâni și-a pierdut viața după ce și-a prins părul într-un kart. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1 acuză direct: ”Mihai Rotaru e tot Gigi Becali! Coelho nu face schimbările la Craiova”
MediaFlux
Răsturnare de situație în războiul din Ucraina. Putin a ordonat încetarea atacurilor Update: Zelenski oferă reciprocitate
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor