Nu tot ce se află într-o cameră de hotel trebuie lăsat în urmă la plecare. Potrivit unui sondaj realizat de Travelmint în rândul proprietarilor de unități de cazare, există câteva produse pe care turiștii le pot lua fără să fie trași la răspundere.
Jumătate dintre hotelierii participanți la sondaj spun că produsele cosmetice de unică folosință, precum șamponul, gelul de duș, săpunul sau loțiunea de corp, pot fi luate acasă fără costuri suplimentare.
Pe lista obiectelor pe care turiștii le pot păstra se află și papucii de unică folosință, precum și apa oferită gratuit în cameră, acolo unde aceasta este inclusă în serviciile unității de cazare.
Prosoapele rămân, de departe, cele mai des luate din camere, deși acestea aparțin hotelului și nu pot fi păstrate de turiști.
După prosoape urmează umerașele și ustensilele de bucătărie sau vesela, obiecte care dispar frecvent după plecarea oaspeților.
Există însă și cazuri care i-au lăsat fără cuvinte pe proprietarii unităților de cazare. Printre obiectele reclamate ca fiind furate se numără televizoare, uscătoare de păr, telecomenzi, cuverturi, perne decorative, tablouri, vaze, cratițe, oale, cuțite și chiar un topor pentru lemne.
Pe lângă obiectele care dispar, proprietarii spun că se confruntă și cu alte probleme.
Aproape 48% dintre hotelieri afirmă că turiștii aduc foarte des mâncare și băuturi din exterior în camere, iar încă 24,4% spun că acest lucru se întâmplă frecvent.
Consecințele sunt vizibile după plecarea oaspeților. 58,9% dintre proprietari spun că petele și murdăria suplimentară reprezintă cea mai mare provocare, iar în unele situații sunt găsite resturi alimentare uitate în camere sau apar insecte.
Citește și: Pașaportul românesc, printre cele mai puternice din lume. România ocupă locul 11 în clasamentul global
Doar 27,8% dintre hotelieri spun că nu au avut niciodată situații în care numărul persoanelor cazate să fie mai mare decât cel declarat în rezervare.
În plus, proprietarii povestesc că primesc frecvent solicitări neobișnuite: check-in la ora 7 dimineața, check-out după propriul program al turistului sau chiar cereri de a caza 16 persoane într-o unitate destinată pentru doar patru oaspeți.
Peste un sfert dintre hotelieri au fost nevoiți, în ultimul an, să ceară despăgubiri pentru pagube produse de turiști, cele mai frecvente fiind lenjeriile și prosoapele deteriorate, pereții pătați sau zgâriați și obiectele sparte.