E doliu la Dinamo după decesul lui George Blay, care a activat pe poziția de fundaș dreapta între 2006 și 2009. Fostul internațional a decedat în Maryland, Statele Unite ale Americii, unde era stabilit din anul 2012, anul în care a renunțat la fotbal.
Anunțul decesului a fost făcut de DDB Italia, o cunoscută pagină a suporterilor dinamoviști.
„O veste foarte tristă pentru toți dinamoviștii, fostul nostru jucător George Blay, a încetat din viață. Internaționalul ganez era născut pe 7 august 1980.A pus umărul la câștigarea ultimului titlu al lui Dinamo. Decesul a avut loc pe 21 iunie, iar înmormântarea a avut loc vineri, 17 iulie, în Statele Unite, în Gaithersburg, statul Maryland.
George Blay merită un moment de reculegere la meciul de sâmbătă seară cu Universitatea Craiova. Mai multă lume ne-a scris, mirată de intervalul de timp destul de lung, de aproape o lună, între deces și înmormântare.
În cultura ganeză, înmormântarea este evenimentul căruia i se acordă cea mai mare importanță din partea familiei. Membrii familiei, care trăiesc răspândiți prin mai multe țări ale lumii, în special în UK și Statele Unite, au nevoie de timp pentru a ajunge la înmormântare.
E foarte important ca familia să fie prezentă. A doua zi după înmormântare, membrii familiei se adună pentru a-l comemora pe cel plecat, vorbind despre viața lui și încurajând familia. În cazul familiilor nevoiașe, comunitatea strânge bani în mod discret pentru a susține familia îndoliată, mai ales dacă cel decedat era capul familiei”, anunță pagina de Facebook DDB Italia.
Blay a contribuit la câștigarea titlului de campioană în sezonul 2006-2007, alături de Dănciulescu, Niculescu sau Ganea. De asemenea, a bifat și meciuri în cupele europene, inclusiv în Cupa UEFA și preliminariile Ligii Campionilor.
Născut la 7 august 1980, în Elmina (Ghana), George Blay a mai evoluat pentru formații precum Standard Liege, Mechelen, La Louvière, Internațional Curtea de Argeș, Unirea Urziceni și Royal Antwerp.
La nivel internațional, Blay a bifat șapte selecții pentru naționala Ghanei și a făcut parte din lotul prezent la Cupa Africii pe Națiuni din 2002. De asemenea, a reprezentat Ghana la Campionatul Mondial U20 din 1999.
Ceremonia de înmormântare a avut loc în Maryland, unde familia și apropiații și-au luat rămas-bun de la fostul fotbalist.
Blay avea doi copii.
Deși s-a stins din viață pe 21 iunie, fostul fotbalist a fost înmormântat abia pe 17 iulie. Explicația ține de tradițiile din Ghana, unde ceremonia funerară are o însemnătate aparte. Familiile aleg adesea să amâne înmormântarea pentru a le permite rudelor și prietenilor, răspândiți în diferite colțuri ale lumii, să ajungă la înmormântare și să-și ia rămas bun de la decedat.
Totodată, în cultura ghaneză, ziua de după înmormântare este dedicată comemorării celui dispărut. Membrii familiei și apropiații se reunesc pentru a-i celebra viața, a împărtăși amintiri și a oferi sprijin moral familiei îndoliate.