A fost inventată drona care vânează țânțarii în zbor. Cum funcționează tehnologia care promite să reducă de 100 de ori costurile de dezinsecție

O companie a dezvoltat o dronă capabilă să identifice și să elimine țânțarii în timp ce zboară. Dispozitivul folosește inteligență artificială, senzori cu ultrasunete și microfoane pentru a recunoaște insectele după sunetul aripilor, iar dezvoltatorii susțin că tehnologia ar putea revoluționa dezinsecția.
Bianca Bocioacă
25 iul. 2026, 19:17
A fost inventată drona care vânează țânțarii în zbor. Cum funcționează tehnologia care promite să reducă de 100 de ori costurile de dezinsecție
A fost inventată drona care vânează țânțari

Compania Tornyol a prezentat un prototip de dronă care poate detecta țânțarii în zbor și îi poate elimina fără să afecteze alte insecte.

Tehnologia folosește microfoane similare celor din smartphone-uri, senzori cu ultrasunete, asemănători celor utilizați în sistemele de parcare ale mașinilor, și un software bazat pe inteligență artificială. Drona analizează sunetul produs de bătăile aripilor și stabilește dacă insecta este sau nu un țânțar.

În cadrul unei demonstrații realizate de companie, drona de numai 40 de grame a reușit să identifice, să urmărească și să intercepteze țânțarii în timp ce aceștia se aflau în zbor.

Citește și: Mai mulți țânțari s-au îmbarcat într-un avion Ryanair, cu destinația Alicante, însă au fost dați afară. Motivul? Erau prea zgomotoși

Cum funcționează noua tehnologie anti țânțari

Potrivit dezvoltatorilor, fiecare insectă produce o semnătură sonoră distinctă prin mișcarea aripilor. Pe baza acesteia, drona poate face diferența între țânțari și alte insecte și poate identifica inclusiv specia și sexul acestora.

Ulterior, dispozitivul urmărește ținta și o interceptează, evitând în același timp pereții și celelalte obstacole din jur.

Versiunea finală a dronei va utiliza impulsuri ultrasonice și va analiza ecoul acestora cu ajutorul unei rețele de microfoane pentru a localiza cu precizie insectele.

Reprezentanții Tornyol susțin că utilizarea roiurilor de drone ar putea reduce de până la 100 de ori costurile operațiunilor de dezinsecție.

Compania estimează că 10 drone ar putea elimina țânțarii de pe o suprafață de un kilometru pătrat, obiectivul fiind utilizarea acestora în zonele urbane.

Citește și: Cum scapi de țânțari simplu și ieftin. Trucul cu hârtie igienică care face minuni în timpul verii

Deși rezultatele prezentate sunt promițătoare, drona nu a fost testată încă în mediul exterior.

Demonstrația a avut loc într-o clădire, iar compania a descris experimentul drept „prima ucidere în aer” și „un pas mare către eradicarea completă a țânțarilor”.

Următoarea etapă este perfecționarea tehnologiei și testarea acesteia în condiții reale, înainte ca sistemul să poată fi implementat pe scară largă.