Ce salariu are un pilot de F-16 în România. Câți bani primesc militarii care doboară dronele intrate ilegal în țară, diferențele față de Occident sunt uriașe

Piloții de F-16 ai Forțelor Aeriene Române au avut mai mult de muncă în ultima perioadă, după ce au intervenit pentru a neutraliza drone care au pătruns ilegal în spațiul aerian al României. Ce salarii le oferă MApN?
Alina Costache
26 iul. 2026, 18:35
Ce salariu are un pilot de F-16 în România. Câți bani primesc militarii care doboară dronele intrate ilegal în țară, diferențele față de Occident sunt uriașe

Activitatea piloților români de F-16 s-a intensificat în ultimele zile, după ce trei drone au pătruns în spațiul aerian al României. Aeronavele de luptă au fost ridicate de la sol pentru interceptare, iar dronele au fost doborâte în cadrul unor intervenții desfășurate de Forțele Aeriene Române.

Misiunile desfășurate de piloții de F-16 în contextul tensiunilor din regiune au readus în discuție și veniturile acestor militari, considerați printre cel mai bine pregătiți specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Deși salariile lor sunt peste media veniturilor din România, acestea rămân considerabil mai mici decât cele încasate de colegii lor din alte state membre NATO.

Vezi și NATO intervine după ce România a doborât 3 drone în 48 de ore. „F-16 opera sub controlul Alianței. Suntem pregătiți să răspundem 24/7”

Cât câștigă un pilot de F-16 în România

Potrivit tabelului salarial publicat de Ministerul Apărării Naționale, un pilot de F-16 câștigă lunar în jur de 16.000 de lei, iar aviatorii cu experiență pot primi în jur de 4.000 de euro pe lună, în funcție de activitatea desfășurată și de sporurile acordate.

Cele mai recente date ale MApN arată că, în luna iunie, ofițerii aflați pe funcții de execuție au încasat salarii nete cuprinse între 5.517 și 13.103 lei, în timp ce ofițerii aflați în funcții de comandă au primit între 5.603 și 28.426 de lei net. Aceste valori se referă la întreg corpul ofițerilor din minister și nu exclusiv la piloți.

Venitul unui pilot militar nu este fix, ci diferă în funcție de mai multe criterii, cum ar fi gradul militar, funcția ocupată, vechimea în sistem, calificarea profesională și numărul orelor de zbor efectuate. În plus, primesc și prime impresionante. În schimb, piloții britanici, francezi, germani sau olandezi câștigă mult mai mult.

MApN susține că sumele publicate nu sunt incluse în drepturile cu caracter nepermanent primite de militari care desfășoară activități speciale, iar piloții sunt în această categorie.

Prin urmare, plafonul de 13.103 lei nu reprezintă venitul maxim pe care îl poate încasa un pilot lunar. Mai mult, personalul navigant beneficiază lunar și de o primă de clasificare, cuprinsă între 8% și 30% din solda de funcție, la care se adaugă și prima de zbor, calculată în funcție de durata zborului.

Comparativ cu România, piloții militari din alte țări europene beneficiază de salarii mult mai ridicate. Spre exemplu, piloții din Marea Britanie câștigă aproximativ 122.000 de dolari pe an. În Franța, venitul anual este de circa 118.000 de dolari, în Germania, remunerația ajunge la 143.000 de dolari pe an, în timp ce în Olanda, piloții încasează în jur de 137.000 de dolari anual. În Danemarca, salariile pot atinge 161.000 de dolari pe an, iar Elveția oferă cele mai mari venituri, de 230.000 de dolari anual.

Citește și Cum a relatat presa Kremlinului despre doborârea celei de-a treia drone. Toate referirile la Rusia din anunțul lui Nicușor Dan, aruncate la coș!

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT