Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, acuză „o punere în scenă propagandistică” faptul că a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României, unde i s-a transmis un protest în legătură cu prezenţa unor drone ruseşti, care au încălcat frontierele aeriene ale ţării în perioada 24-26 iulie.
„Este clar că aceasta este o cascadorie propagandistică, al cărei scop este de a preveni alte atacuri ale forțelor armate ruse asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre și Marea Neagră, care este utilizată activ de NATO pentru a furniza arme și echipamente Forțelor Armate Ucrainene prin teritoriul românesc”, a precizat luni ambasadorul Vladimir Lipaev pentru TASS.
Potrivit lui Vladimir Lipaev, „partea românească, ca de obicei, s-a limitat la acuzații nefondate și nesusținute la adresa Rusiei, refuzând să dezvăluie orice parametri tehnici de zbor care ar permite identificarea dronelor și nu a furnizat nicio dovadă tangibilă a originii acestora”.
„Partea română a fost avertizată cu privire la pericolul unei escaladări suplimentare a confruntării cu Federația Rusă și la implicarea Forțelor Armate Române în operațiuni de luptă directe în spațiul aerian ucrainean”, a transmis ambasadorul.
„A fost subliniat încă o dată faptul că Rusia nu a trimis și nu trimite dronele sale de luptă către ținte de pe teritoriul românesc, iar orice speculație pe această temă este complet nefondată. A fost subliniat în special că sprijinul suplimentar pentru regimul terorist de la Kiev, sub orice formă, este absolut inacceptabil și intolerabil”, a continuat el.
„Expulzarea nejustificată a unui angajat al ambasadei nu va rămâne fără răspuns din partea Rusiei”, a dat asigurări diplomatul.
MAE a anunțat luni, după ce ambasadorul Rusiei a fost convocat, că un membru al misiunii diplomatice a Moscovei la București va fi declarat persona non grata pe teritoriul nostru național, iar trimisul țării noastre la Moscova va fi chemat în țară pentru consultări. Măsurile vin după ce Armata Română a doborât trei drone care ar fi fost de proveniență rusească.
Ambasadorului Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, convocat luni la MAE, ca reacţie fermă la violările repetate ale spaţiului aerian al României, din perioada 24-26 iulie, i s-au prezentat fragmente ale dronei distruse pe teritoriul României, în judeţul Buzău, şi i s-a înmânat nota verbală prin care un membru al ambasadei este declarat inacceptabilă, având obligaţia de a părăsi teritoriul României în decurs de 5 zile.