Mircea Diaconu explică decizia lui Antonescu privind Roşia Montană VIDEO

Vicepreşedintele PNL, Mircea Diaconu a explicat la România TV că reacţia opiniei publice l-a determinat pe Crin Antonescu să declare în nume personal că nu susţine proiectul Roşia Montană.
Filip Stan
09 sept. 2013, 20:43
Mircea Diaconu explică decizia lui Antonescu privind Roşia Montană VIDEO

„L-am întrebat, explică-mi şi mi-a explicat. Domne, până la urmă discutăm sau e pus pe masa Parlamentului, în discuţie, un proiect naţional, de importanţă naţională, de interes public. Pe câtă vreme sau în clipa în care opinia publică are cu totul altă părere, vorbim acum de mişcările de stradă, acum când opinia publică are un cuvânt atât de puternic şi de clar, Crin Antonescu şi-a asumat, de aceea în nume personal, pentru că nu apucase să discute în conducerea partidului, lucru care s-a întâmplat astă-seară”, a declarat, la România TV, Mircea Diaconu, vicepreşedinte PNL.

Liberalii reuniţi luni în şedinţa de urgenţă la Parlament au decis să nu susţină proiectul Roşia Montană depus de Guvernul Ponta. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat la finalul şedinţei, că poziţia politică asumată de parlamentarii PNL este de a vota împotriva proiectului de lege privind Roşia Montană.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
Marius Șumudică, negocieri crâncene cu CFR Cluj. E vorba de 5 milioane de euro! Exclusiv
Capital.ro
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur. Dobânzi de până la 7,15% pentru românii care investesc în titluri de stat
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șapte persoane au fost reținute la Cluj, după ce o ambulanță a fost atacată și lovită cu bâte și topoare. Mărturiile cumplite ale ambulanțierilor
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscop 10 august 2026. Săptămâna începe cu noroc pentru aceste zodii. Vești bune, bani și oportunități neașteptate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat