Șef liberal din teritoriu, derapaj cu iz penal contra lui Sorin Grindeanu. Cum l-a atacat pe acesta într-un comentariu la o postare a lui Ilie Bolojan

Războiul PNL-PSD din online atinge și forme sinistre, cu incidență în Codul Penal. Un șef liberal din teritoriu a avut un derapaj terifiant la adresa lui Sorin Grindeanu, printr-un comentariu la o postare a lui Ilie Bolojan. ”Soluția este să-l împușcați pe Grindeanu”, a scris respectivul, printre altele, pe Facebook.
Irina Dumitrescu
29 iul. 2026, 08:33
Șef liberal din teritoriu, derapaj cu iz penal contra lui Sorin Grindeanu. Cum l-a atacat pe acesta într-un comentariu la o postare a lui Ilie Bolojan

Un liberal consacrat pe rețelele de socializare prin mesaje de susținere pentru șefii partidului a călcat pe bec rău de tot în războiul din online dintre PNL și PSD.

Este vorba despre Ionuț Silviu Găgeanu, lider al organizației de tineret a PNL din comuna vâlceană Păușești-Măglași, care se recomandă pe Facebook ”Angajat la Președinte PNL Păușești-Măglași”.

Marți, după ce social-democrații au anunțat că vor suspendarea de către instanță a unor hotărâri de guvern date de Executivul interimar, Ilie Bolojan a postat pe Facebook un mesaj în care, printre altele, acuza PSD de hărțuire a unui cabinet ”pe care l-a demis fără să aibă nimic de pus în loc”.

Postarea lui Ilie Bolojan a provocat numeroase comentarii. Printre acestea și unul al lui Ionuț Silviu Găgeanu, în fapt un derapaj sinistru la adresa lui Sorin Grindeanu.

”Soluția este să-l împușcați pe Grindeanu …. . PSD = atentat la siguranța României! Grindeanu elementul principal. Dacă era în Rusia plonja voluntar de la etajul 10 în gol sau se îneca cu mâncare”, a scris șeful liberal din teritoriu.

Citește și PSD îi bate obrazul lui Bolojan după ce a deblocat posturile din spitale: „Dintr-odată, Guvernul demis a găsit banii necesari. S-a contrazis de trei ori pe tema posturilor din spitalele României. Aleargă în urma propriilor greşeli, sperând că se filmează frumos”

Comentariul terifiant, cu iz penal, a primit aprecieri din partea altor simpatizanți ai PNL și ai premierului.

Găgeanu, conform informațiilor Gândul și postărilor sale de pe Facebook, este un apropiat al lui Cristian Buican – liderul PNL Vâlcea. Contactat de aceeași sursă pentru a lămuri relația exactă dintre Găgeanu și PNL, Buican nu a oferit un răspuns.

Potrivit informațiilor din mediul online, Ionuț Silviu Găgeanu este din județul Vâlcea, are 32 de ani și se prezintă drept președinte al TNL Păușești-Măglași și antreprenor la Titan Construct. În profilul său de pe Facebook menționează că locuiește în Râmnicu Vâlcea.

Găgeanu publică frecvent mesaje de susținere pentru PNL și șefii partidului. Pe pagina sa apar fotografii și postări alături de liderul PNL Vâlcea, precum și materiale de promovare a activităților organizației județene.

Tot pe pagina sa de Facebook, Găgeanu a distribuit în repetate rânduri mesaje de susținere pentru Ilie Bolojan și pentru PNL, inclusiv în timpul campaniei prezidențiale a fostului lider liberal Nicolae Ciucă.

Citește și EXCLUSIV România TV deține documentul care arată tupeul fără margini al lui Dragoș Pîslaru. Dezvăluiri despre averea ministrului PNL și luxul din bani publici, cum a ajuns să primească vilă de la stat

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Decăderea Ştiinţei, în cifre! Avertisment în 10 pași al lui Andrei Vochin înaintea returului cu Levski: „De ce principalul adversar al Craiovei este chiar Craiova”
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 29 iulie. Cât costă astăzi un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife din țară
Playtech.ro
Cât costă o vacanță pe litoral în august 2026. Prețurile diferă cu mii de lei de la o stațiune la alta
Adevarul
Concursul pentru directorii de școli revine, dar nu va aduce liderii de care are nevoie educația
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Horoscop 29 iulie. Viața mai multor zodii se schimbă radical azi. Ghinionul bate la ușă pentru unii nativi
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România