Bărbatul a susținut în fața oamenilor legii că intervenția estetică a fost achitată din banii familiei, solicitând ca valoarea acesteia să fie inclusă la partaj.
Cazul a fost făcut public de avocatul Constantin Neacșu, care l-a prezentat pe platforma TikTok drept unul dintre cele mai neobișnuite dosare întâlnite în activitatea sa profesională.
„Astăzi am primit o hotărâre într-un proces civil de partaj atât de memorabil, încât cred că dreptul civil ar trebui să primească, din când în când, un Oscar pentru comedie. Pentru că nu în fiecare zi un fost soț solicită, la partaj, cu maximă seriozitate, să se împartă implantul mamar al fostei soții”, a povestit avocatul.
Acesta a explicat că fostul soț nu cerea în mod efectiv implanturile, ci urmărea ca instanța să recunoască intervenția drept o investiție comună, pentru care considera că i se cuvine recuperarea unei părți din bani.
Judecătorii au stabilit că implantul mamar nu poate fi încadrat în categoria bunurilor care fac parte din patrimoniul comun al foștilor soți. Chiar dacă reclamantul a afirmat că a suportat costurile intervenției, instanța a considerat că această cheltială privește exclusiv persoana beneficiarei și nu poate face obiectul unui partaj.
„Da, ați auzit bine. Omul voia, practic, să i se recunoască jumătate din investiție. Doar că instanța a preluat concluziile mele: corpul uman este inviolabil, nu este în circuitul civil, nu este un bun partajabil. Nu putem pune proteza pe masa instanței ca pe un televizor. Cheltuiala este consumată ca un tratament, ca un masaj, ca un epilat. Gata, s-a dus.
În ciuda faptului că reclamantul, fostul soț, a susținut neclintit, în răspunsul la întâmpinare, că a plătit toată procedura, când am citit argumentele lui, am realizat că viața bate filmul, iar filmul bate orice manual de drept”, a mai explicat avocatul Constantin Neacșu.
Conform precizărilor făcute de avocat, instanța a aplicat regula potrivit căreia elementele care fac parte din corpul unei persoane nu pot deveni obiectul unei împărțiri între foștii soți. Din acest motiv, implantul a fost tratat drept un bun strict personal, exclus din circuitul civil și imposibil de evaluat sau revendicat în cadrul partajului.
„Cum spuneam, instanța, calmă, cu aerul acela de nu pot să cred că discutăm asta, a reținut exact ceea ce spune legea: implantul este un bun strict personal, parte din corpul persoanei. Nu se poate împărți, evalua, revendica, scoate, muta, transfera, amortiza sau pune la licitație. Și așa s-a închis unul dintre cele mai înălțătoare dosare din cariera mea de avocat”, a precizat Constantin Neacșu.