Adrian Veștea susține că și-a asumat candidatura, dar a dorit ca Ilie Bolojan să fie informat înainte ca decizia să devină publică: „Mi-am asumat. Am avut chiar o discuție prealabilă în care am dorit să-l sunăm pe domnul președinte Bolojan, să-l lămurim”, a declarat el în emisiunea „Ai Aflat!” cu Ionuț Cristache.
Întrebat dacă, în timpul discuțiilor de la Cotroceni, i-a propus direct lui Nicușor Dan să îl contacteze pe Ilie Bolojan, Adrian Veștea a răspuns afirmativ.
„Am vrut să-l sunăm, dar s-a dorit păstrarea discreției până a doua zi, când urma să fiu nominalizat, iar ulterior să-l sunăm și să stăm de vorbă cu el”, a precizat liberalul.
Veștea a precizat că propunerea de a-l contacta în prealabil pe liderul PNL i-a aparținut: „Eu am zis să-l sunăm. A zis că o să-l sunăm după ce voi fi nominalizat”.
Fostul premier desemnat a confirmat că l-a contactat pe Ilie Bolojan după anunțul public, însă nu împreună cu președintele Nicușor Dan, ci singur.
In continuare, Veștea a precizat că nu a existat o conversație cu Bolojan, deoarece acesta nu i-a răspuns la telefon.
Moderatorul emisunii i-a atras atenția că anunțarea nominalizării fără informarea conducerii partidului a creat impresia că prim-vicepreședintele PNL acceptase candidatura „peste capul partidului”. Veștea a admis că imaginea publică a momentului a putut fi interpretată în acest fel, dar a subliniat că decizia sa a fost motivată de blocajul politic și administrativ.
„În lumea aparențelor în care trăim, aparența era creată. Până la urmă, lucrurile de la care cred că ar trebui să pornim sunt următoarele: țara era de foarte multă vreme în interimat”, a punctat el.
Amintim că Adrian Veștea a fost desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru de președintele Nicușor Dan pe 14 iunie 2026, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul. La acea vreme, Veștea era președintele Consiliului Județean Brașov, prim-vicepreședinte al PNL și fost ministru al Dezvoltării.
Nominalizarea lui Veștea a fost făcută fără consultarea prealabilă a conducerii PNL. Ilie Bolojan a acuzat un „act ostil” și o încercare de rupere a partidului. Însă, Adrian Veștea a mers mai departe cu procedura de învestire, deși PNL nu i-a acordat sprijinul oficial. La data de 22 iunie, cabinetul propus de el a obținut 189 de voturi pentru și 23 împotrivă, sub pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire.
Adrian Veștea a mai dezvăluit că, în seara în care a acceptat candidatura, a înțeles că exista sprijinul parlamentar necesar pentru învestirea guvernului: „Înțelesesem că există suportul necesar ca vot, atât timp cât cei din UDMR nu spuseseră că nu vor vota un eventual guvern. Celelalte voturi ar fi venit, pe de-o parte, din tabăra PNL, iar o parte din tabăra USR, din discuțiile avute în seara respectivă”.
Potrivit lui, această concluzie a fost formulată în urma discuțiilor purtate de Eugen Tomac cu partidele: „În urma discuțiilor avute și cu Eugen Tomac, care a făcut un tur pe la toate formațiunile politice, ajunseseră la această concluzie. Altfel, nu cred că ar fi existat o astfel de propunere și nu am fi parcurs toate aceste etape”.
Veștea a afirmat că discutase inclusiv cu UDMR și că exista, inițial, disponibilitatea susținerii unui guvern care să pună capăt interimatului: „Aveam, oarecum, la vremea respectivă, promisiunea – evident, urma să existe o dezbatere în cadrul formațiunii – că vor susține un eventual guvern, fiindcă era o perioadă foarte lungă de interimat, iar țara trebuia să iasă din această situație”. Ulterior, conducerea UDMR a decis să nu susțină cabinetul propus.