Negocieri intense pentru noul guvern! Când va anunța Nicușor Dan viitorul premier desemnat, la Palatul Victoria se conturează o majoritate surpriză fără PNL și USR

Președintele Nicușor Dan ar urma să nominalizeze un nou premier la începutul lunii august sau în septembrie. Noua formulă de cabinet ar putea include membrii de la PSD și UDMR și să fie susținută de aripa conservatoare din PNL.
Filip Stan
31 iul. 2026, 16:17
Negocieri intense pentru noul guvern! Când va anunța Nicușor Dan viitorul premier desemnat, la Palatul Victoria se conturează o majoritate surpriză fără PNL și USR

Unul dintre scenarii la care se lucrează acum ar fi ca președintele Nicușor Dan să desemneze premierul în săptămâna 10-14 august, astfel încât votul de învestitură să fie acordat de parlamentari după Sfânta Maria, în săptămâna 17-21 august sau în săptămâna 24-28 august, au declarat surse politice pentru Știripesurse.ro.

Alegerea perioadei ține cont de faptul că, după Sfânta Maria, parlamentarii își termină concediile și pot fi mobilizați pentru o învestitură-fulger a unui nou guvern. Noua formulă guvernamentală ar avea susținerea a până la 242 de parlamentari, având în vedere că, pentru instalarea unui guvern, sunt necesare minimum 232 de voturi.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, poartă negocieri cu liderul UDMR Kelemen Hunor pentru un guvern minoritar, care să întrunească voturile necesare în Parlament fără sprijinul AUR, potrivit surselor politice citate de Adevărul. Pe lângă PSD, UDMR și o parte dintre parlamentarii PNL ar putea să voteze instalarea noului guvern al grupurilor Minorităților naționale, PACE-Întâi România, Uniți pentru România, precum și o parte dintre parlamentarii din grupurile SOS România și neafiliați/independenți.

Vezi și Nicuşor Dan mută decisiv. UDMR va susţine cu un guvern minoritar PSD, cu Sorin Grindeanu premier. „România are nevoie rapid de Guvern cu puteri depline, PSD este deschis să fie parte a acestei soluţii”

Sunt trei variante de premier luate în calcul: Sorin Grindeanu, un independent sau un social-democrat neimplicat în luptele politice, conform surselor.

Nu este exclus ca situația politică, cauzată de demiterea Guvernului Bolojan, să se extindă până în toamnă. Președintele Nicușor Dan ar urma să desemneze un nou premier abia în septembrie, susțin surse din PSD pentru Știrile ProTV.

Sorin Grindeanu ar urma să aibă o discuție cu președintele Nicușor Dan în următoarele zile, susțin surse din PSD. Șeful statului ar putea amâna desemnarea unui nou premier până în luna septembrie. Asta ar însemna prelungirea interimatului Guvernului Bolojan la peste patru luni, o situație fără precedent în perioada postdecembristă.

Informațiile pe surse din interiorul PSD apar în contextul în care Sorin Grindeanu estimase că, până la finalul lunii august, România va avea un guvern cu puteri depline, el precizând că majoritatea va fi formată în jurul PSD, dar fără PNL şi USR.

„Nu rămânem în acest blocaj. Sunt foarte optimist că undeva spre final de august, după 15 august, vom avea un guvern cu puteri depline. Şi asta e bine pentru România”, a precizat Grindeanu.

Ulterior, președintele PSD a precizat că, în opinia sa, șeful statului ar trebui să convoace o nouă rundă de consultări înainte de a face o nominalizare pentru funcția de premier.

„Cred că mai întâi trebuie să existe încă o tură de consultări, înainte de a se întâmpla ceva, şi probabil că va fi această tură de consultări în jurul datei de 15 august, astfel încât să vedem dacă s-au schimbat anumite lucruri. Cred că aşa trebuie început”, a punctat Grindeanu.

Guvernul lui Ilie Bolojan a stabilit deja recordul pentru cel mai longeviv guvern interimar post-decembrist, iar o desemnare și o eventuală învestire a unui nou premier în septembrie ar duce interimatul la peste patru luni. Începând cu 16 iulie, Executivul a depășit precedentul record deținut de Guvernul Emil Boc în 2009 și a devenit Cabinetul cu cea mai lungă perioadă de administrare interimară din România după 1989.

Anterior, recordul fusese deținut de Guvernul Emil Boc I, demis prin moțiune de cenzură la 13 octombrie 2009. Acesta a rămas în funcție cu atribuții restrânse până la învestirea Guvernului Boc II, la 23 decembrie 2009, perioadă care a însumat 71 de zile.

Citește și Grindeanu aruncă bomba: „Se poate Guvern şi fără PSD. Am văzut cum AUR a votat alături de PNL şi USR”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Medicul Monica Pop a făcut AVC! Primele declarații de pe patul de spital
Fanatik.ro
Firma Alindo Impex SRL, de la care a închiriat Dinamo microbuzul implicat în accidentul mortal, contracte cu Primăria Elenei Lasconi! Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 31 iulie. Cât valorează euro și dolarul în ultima zi a lunii. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Când vor avea românii următoarea minivacanță în 2026. Singura perioadă cu patru zile libere consecutive rămasă până la finalul anului
Adevarul
Un vlogger american impresionat de România dezvăluie de ce riscăm să alungăm toți turiștii: „Oamenii simt că sunt jefuiți”
wowbiz.ro
Monica Pop a suferit un AVC! Anunțul îngrijorător a fost făcut chiar de medicul oftalmolog: „M-am supărat foarte tare”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Deflagrație puternică în pădurea din Parcul Național Porțile de Fier! Echipajele din Caraș-Severin depun eforturi intense să lichideze focarul
iamsport.ro
Scandal într-o cafenea din București: un suporter al FCSB i-a răsturnat masa lui MM Stoica, sub privirile fiicei sale
MediaFlux
A început Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce trebuie să facă toți creștinii Ce se mănâncă în aceste zile
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România