Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, susține că în discuțiile din culisele politice se iau în calcul două scenarii privind viitorul Executiv. Este vorba fie despre un guvern tehnocrat, fie despre două guverne minoritare succesive, unul susținut de PSD și celălalt de PNL-USR.
Liberalul afirmă că președintele Nicușor Dan ar fi testat deja mai multe variante de premieri tehnocrați, fără ca numele să fi fost făcute publice.
Declarațiile au fost făcute duminică seară, la Digi24, într-un context în care România are un guvern fără puteri depline, situație care, potrivit lui Ciucu, nu le convine liberalilor.
„Să ştiţi că pe noi ne preocupă foarte mult faptul că preşedintele partidului nostru este premierul României, dar nu ne convine deloc situaţia. Nu ne convine deloc situaţia ca România să aibă un guvern fără puteri depline. Şi luăm toate variantele în calcul.
Evident, e foarte important ca preşedintele să reia discuţiile şi să vedem ce putem construi.
Poate să apară pe masă ideea unui guvern tehnocrat şi poate să mai apară iarăşi pe masă ideea guvernelor consecutive, minoritare. Pentru că, aşa cum am spus, Partidul Naţional Liberal nu va mai face alianţă cu Partidul Social Democrat.
Deci în funcţie de cele două posibile construcţii, pot avea loc noi discuţii cu preşedintele României şi cu celelalte forţe numite pro-occidentale de preşedinte, dar nu vom mai reface o alianţă cu Partidul Social Democrat”, a declarat Ciprian Ciucu, duminică seară, la Digi24.
Potrivit primarului general, în discuțiile ce au avut loc între Nicușor Dan și liderii politici ar fi fost vehiculate deja și nume de posibili premieri tehnocrați, care nu au fost însă făcute publice.
„În discuțiile politice care nu au fost în spațiul public, am auzit că președintele ar fi testat una sau două-trei variante, dar nu mi s-au spus care sunt acele variante”, a spus Ciucu.
Cealaltă variantă ar presupune instalarea succesivă a unor guverne politice minoritare. În acest scenariu, unul ar fi susținut de PSD, iar celălalt ar reuni PNL și USR.
„Am auzit că există această variantă cu guvern tehnocrat sau se poate relua discuţia cu guvern politic, dar consecutiv. (…) E timp scurt, dar aş zice că este unul PSD şi unul este PNL-USR. Adică aş pune şi USR în această ecuaţie. Dar din spusele preşedintelui am observat că nu agrează ideea de guvern minoritar”, a afirmat Ciucu.
Edilul a insistat că PNL nu intenționează să refacă alianța cu PSD, indiferent de formula care va fi aleasă în urma viitoarelor negocieri, afirmând că liberalii ar trebui să meargă înainte cu Siegfried Mureșan propunere de premier.
„Noi n-am mai mers cu această propunere nici ultima dată, vedem că e o campanie extrem de agresivă, de mult timp, fixată pe Ilie Borojan, şi pe online şi pe multe mass media.
Şi din punctul nostru de vedere, noi nu am venit nici ultima oară cu propunerea Ilie Bolojan, am venit cu propunerea Sigfried Mureşan, pe care ar trebui, din punctul meu de vedere, să o menţinem. Am vorbit cu Ilie Bolojan. Nu se agaţă de putere.
Omul are două caracteristici – nu e genul care să se agaţe de putere, adică nu îi place puterea. E la putere pentru că şi-a asumat nişte obiective.
Citește și : Nicușor Dan: „Există consens politic pentru trecerea României la euro”. Viitorul Guvern și BNR vor stabili calendarul
La nivel personal nu este uşor, să ştiţi, pentru că trebuie să ai un guvern minoritar care trebuie să facă multe lucruri foarte importante pentru ţara care este atacată în justiţie şi oprită în justiţie”, a mai declarat Ciucu.
Întrebat dacă Ilie Bolojan are și defecte, primarul Capitalei a răspuns: „Evident că are defecte, că şi eu am defecte, oricine are defecte”.