Criza energetică ar putea aduce modificări în circulația trenurilor de metrou din București. Potrivit unor surse din cadrul Metrorex, citate de Gândul, compania analizează reducerea numărului de garnituri aflate în circulație, primele vizate fiind trenurile IVA, cele mai vechi din rețea și, totodată, cele cu cel mai ridicat consum de energie.
În prezent, trenurile IVA mai circulă doar pe Magistrala 4. Din cele șase garnituri existente, cinci sunt folosite zilnic, iar una este păstrată ca rezervă.
Sursele citate susțin că, în contextul crizei energetice, este luată în calcul reducerea frecvenței acestor trenuri, care au o vechime de peste 40 de ani și costuri ridicate de exploatare. În același timp, mutarea unor garnituri de pe alte magistrale ar putea afecta traficul pe liniile cu un număr mai mare de călători.
Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, consideră că reducerea numărului de trenuri poate contribui la economisirea energiei, însă doar dacă măsura este aplicată în intervalele cu trafic redus.
„Metrorex este cel mai mare consumator de energie din București, iar ideea de reducere a numărului de trenuri nu este rea. Dar economia trebuie făcută seara. Dacă se face la prânz, nu se schimbă cu nimic datele problemei.
Ca atare, regândirea consumului de energie trebuie aplicată seara, începând cu ora 19 și până la miezul nopții. La acele ore, ar putea crește timpul de așteptare. În loc să vină trenul la 5 minute, vine la 20 de minute, ceea ce este un timp de așteptare acceptabil”, a declarat Dumitru Chisăliță pentru Gândul.
O altă problemă este întârzierea introducerii în circulație a noilor trenuri Alstom Metropolis. Deși Metrorex a achitat un avans pentru aceste garnituri, ele nu transportă încă pasageri.
Liderul sindicatului Metrorex, Marian Artimon, spune că noile trenuri au ajuns în București încă din 2024, însă procesul de testare nu a fost finalizat.
„Trenurile Alstom au venit în București începând cu aprilie 2024. Cu toate acestea, ele nu circulă. Nu înțelegem unde este problema lor. Încă se fac teste cu ele, dar nu se face rodajul de 10 mii de kilometri. Avem nevoie foarte mult de noi garnituri. De exemplu, pe Magistrala 4 încă se merge cu bătrânele IVA, care nu se știe cât vor mai funcționa.
Dacă ar intra în circulație noile trenuri de la Alstom, acestea vor fi introduse pe Magistrala 5 Drumul Taberei. De pe M5 s-ar reloca actualele Bombardier pe M2, și astfel s-ar circula mai bine pe linia Pipera, care este cea mai circulată și unde se creează cea mai mare aglomerație”, a declarat recent Marian Artimon pentru sursa citată.