Un șofer de 76 de ani din Ploiești a provocat marți un accident în Râmnicu Sărat, județul Buzău, după ce ar fi pătruns pe o stradă cu sens unic circulând pe sensul interzis.
Ulterior, șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu opt autoturisme. Printre ele, o autospecială de poliție aflată în misiune de patrulare.
Citește și : Un bărbat de 70 de ani din București a murit după ce a fost lovit de o mașină pe Calea Dorobanți
Ca urmare a impactului, unul dintre polițiștii aflați în autospecială a fost rănit, a primit îngrijiri medicale la fața locului și, ulterior, a fost transportat la spital de un echipaj al Serviciului de Ambulanță.

Evaluările medicale inițiale arată că polițistul acuză dureri de cap și de coloană cervicală.
„Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus de către un șofer de 76 de ani, din Ploiești, ar fi pătruns pe calea prevăzută cu acces interzis a străzii cu sens unic, ar fi pierdut controlul asupra direcției și ar fi intrat în coliziune cu alte opt mașini, printre care și o autospecială de poliție, aflată în serviciul de patrulare”, informează IPJ Buzău.
Citește și : Mașină vandalizată de urs pe Transfăgărășan. Scene șocante surprinse de un turist
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.