Doi tineri, în vârstă de 16 și 18 ani, din comuna Luna, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști într-un dosar de furt calificat, fiind acuzați că au sustras 14 tablete dintr-o unitate de învățământ după ce au scos din funcțiune sistemul de supraveghere video.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, fapta ar fi fost comisă în seara zilei de 4 iulie 2026, între orele 21.00 și 23.00, la școala gimnazială din localitatea Luncani, comuna Luna.
„Din cercetările efectuate a reieșit că, în data de 4 iulie a.c., în intervalul orar 21.00–23.00, cei doi, având fețele acoperite, ar fi pătruns fără drept în incinta unei școli gimnaziale din localitatea Luncani, comuna Luna, după ce ar fi scos din funcțiune sistemul de supraveghere video. Ulterior, din laboratorul de informatică, aceștia ar fi sustras 14 dispozitive electronice de tip tabletă”, a transmis miercuri IPJ Cluj, potrivit News.ro.
Marți, 4 august, polițiștii din Câmpia Turzii, sprijiniți de jandarmi, au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele celor doi suspecți. În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat mai multe mijloace de probă și au recuperat o parte dintre bunurile furate.
Potrivit autorităților, aproximativ 70% din prejudiciul produs a fost recuperat, notează Actual de Cluj.
Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda.
Citește și : Șoferiță beată, circ cu poliția după ce a făcut accident. Femeia avea o alcoolemie de 3,2 la mie în sânge
„Investigațiile continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale”, au mai transmis reprezentanții poliției.