Schimbarea la Față a Domnului este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin și este prăznuită în fiecare an pe data de 6 august. Dincolo de semnificația religioasă, ziua este însoțită de numeroase tradiții și credințe populare, fiind considerată hotarul dintre vară și toamnă.
În credința populară se spune că de Schimbarea la Față „se ia umbra de pe pământ”, semn că zilele încep să se scurteze, iar natura intră într-o nouă etapă. Tot din această zi, frunzele copacilor încep să se îngălbenească, iarba nu mai crește, insectele încep să intre în pământ, iar păsările de plecarea spre țările calde.
Sărbătoarea este cunoscută și sub numele de Probojenia sau Obrejania, denumire de origine slavonă care înseamnă „schimbare” sau „transformare”. În tradiția românească, aceasta marchează începutul simbolic al toamnei și sfârșitul unei etape din ciclul agricol.
Conform obiceiurilor populare, după această zi nu se mai face baie în râuri și nu se mai spală rufe în ape curgătoare, deoarece se consideră că apele încep să se răcească. Tot acum, ciobanii încep, în anumite zone, coborârea turmelor de la munte.
Schimbarea la Față reprezintă și un reper important pentru agricultori și viticultori. La biserică se duc struguri și alte roade ale noii recolte pentru a fi binecuvântate și împărțite. Potrivit tradiției, din această zi pot fi gustați primii struguri, cărora li se atribuie chiar proprietăți vindecătoare.
Totodată, se spune că vremea din ziua de 6 august prevestește cum va fi toamna. Dacă ziua este senină și însorită, urmează o toamnă bogată și roditoare, iar dacă plouă, toamna va fi mohorâtă și ploioasă.