Cercetătorii au găsit DOVEZI SIGURE ale vieţii EXTRATERESTRE după trimiterea unui balon la marginea atmosferei

Oamenii de ştiinţă sunt siguri că viaţa extraterestră există, după ce au trimis un balon la marginea atmosferei. Atunci când a fost cercetat, ei au descoperit existenţa unor organisme "care puteau să vină doar din spaţiu".
Alina Costache
11 sept. 2013, 05:19
Cercetătorii au găsit DOVEZI SIGURE ale vieţii EXTRATERESTRE după trimiterea unui balon la marginea atmosferei

Cercetătorii britanici au adus dovezi sigure potrivit cărora viaţa nu există doar pe planeta Pământ, după ce au trimis un balon de cercetare în spaţiu, la marginea atmosferei, potrivit NY Daily News.

Citeşte şi Ne trimit extratereştrii semnale şi noi nu ne dăm seama?

Balonul a fost trimis la 27 de kilometri deasupra solului, în stratosferă, unde acesta a capturat un organism biologic de mici dimensiuni care ar fi putut să vină doar din spaţiu. Când acesta a fost cercetat, s-a descoperit o algă marină microscopică, care nu ar fi putut veni de pe Terra, ci doar din spaţiu, fiind considerată una dintre primele forme de viaţă extraterestre. Astfel, oamenii de ştiinţă încearcă să evidenţieze faptul că „sămânţa vieţii” a fost transportată între planete de meteoriţi.

Profesorul Chandra Wickramasinghe, în vârstă de 74 de ani, şi echipa sa de la Universitatea din Sheffield, a trimis în spaţiu un balon special creat pentr acest experiment. Astfel, acesta era steril şi avea incorporate mai multe lame de microscop care au fost expuse doar atunci când au ajuns în stratosferă.

Citeşte şi NASA caută extratereşti. Există indicii ale unor forme de viaţă pe Lună

Entităţi biologice de această natură nu au mai fost raportate să existe în stratosferă. Entitățile au variat de la o colonie prezumtivă de bacterii ultra-mici până la două organisme individuale neobișnuite, o parte a unui frustule diatomee și o masă de particule cu dimensiunea de 200 de microni care avea un biofilm și filamente biologice„, a declarat profesorul încântat de descoperirile pe care le-a făcut.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mihaela Borcea, în doliu! A murit tatăl ei: "S-a oprit o parte din lumea mea…”
Fanatik.ro
Dan Negru se revoltă! Cere Guvernului să taie banii publici pentru fotbalul românesc: „E Domnul Goe al statului român: repetent mereu și, totuși, răsfățat”
Capital.ro
Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic rămâne stabil după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național
Playtech.ro
De ce doi șoferi cu aceeași mașină pot plăti RCA-uri foarte diferite. Ce contează la calculul poliței
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
E oficial: scade prețul la motorină. Se aplică reducerea accizei cu 20%
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat