USR și PNL au depus sesizare la CCR pe legea ANI. Judecătorii constituționali ar putea fi convocați din vacanță

USR și PNL au depus o sesizare la Curtea Constituțională a României (CCR) împotriva modificărilor aduse legislației privind Agenția Națională de Integritate (ANI), deşi au votat-o în Parlament.
Viorel Dobran
06 aug. 2026, 17:08
USR și PNL au depus sesizare la CCR pe legea ANI. Judecătorii constituționali ar putea fi convocați din vacanță

PNL şi USR au sesizat Curtea Constituțională cu privire la legea ANI, care îl poate lăsa pe Dominic Fritz fără mandat și care prevede, în forma adoptată de Parlament, și că soții, soțiile, dar și partenerele demnitarilor trebuie să depună declarații de avere.

Potrivit procedurii, CCR urmează să stabilească termenul de judecată și să decidă dacă prevederile contestate respectă Constituția.

Amintim că miercuri, 5 august, Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, Legea privind integritatea, unul dintre jaloanele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  Actul normativ include două amendamente care au stârnit controverse politice: unul referitor la încetarea mandatului persoanelor aflate în incompatibilitate și altul care obligă partenerii și soții demnitarilor să depună declarații de avere și de interese.

Bezna minții! Senatorul Ștefan Pălărie (USR), după ce a votat alături de alți 10 parlamentari USR acest act normativ: Legea ANI, în forma modificată de PSD și AUR, este inaplicabilă

USR acuză că modificarea a fost concepută pentru a-l afecta pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și a acuzat PSD și AUR că folosesc legea în scop politic.

„La comanda lui Sorin Grindeanu, PSD şi AUR insistă să confecţioneze pedepse retroactive, ca să-şi elimine adversarii din pix, chiar dacă asta înseamnă un vandalism democratic şi împingerea României către iliberalism”,  a transmis USR, miercuri, într-un comunicat.

La rândul lor, reprezentanții PNL au susținut că prevederea ridică probleme de constituționalitate, apreciind că introduce efecte retroactive pentru hotărâri judecătorești definitive.

Alina Gorghiu, uluită după ce oamenii lui Fritz l-au trădat şi au votat Legea ANI: „Căldură mare, consecvența zero! USR a votat PENTRU! 11 senatori USR. 6 împotrivă. Aşa ceva. Cine să-i mai înțeleagă!?”

Reacţia PSD după sesizarea CCR: „USR și PNL blochează 771 de milioane de euro”

PSD a transmis printr-un comunicat de presă că denunță acțiunea „scandaloasă” a PNL și USR „de a suspenda 771 de milioane de euro din fondurile destinate României. Totul în tentativa de a salva un președinte de partid de sancțiunile legale, după ce acesta a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese”.

De asemenea, social-democrații spun că amendamentul pe care l-au introdus în lege „nu acționează retroactiv”, așa cum au declarat de mai multe ori liderii USR.

„Toate aceste pagube și vulnerabilități majore produse de reprezentanții USR descalifică total acest partide la participarea în orice formulă de guvernare viitoare”, mai arată comunicatul de presă.

Ședința Curții ar putea avea loc pe 12 august, înainte de termenul limită pentru PNRR, care este 31 august, chiar dacă judecătorii sunt în vacanță, potrivit acelorași surse. Legea este jalon în PNRR și valorează 770 de milioane de euro.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Unde au dispărut ofertele de transfer pentru Ștefan Baiaram? „L-am propus acum doi ani la Anderlecht!”
Capital.ro
Cât contribuie România la economia Uniunii Europene. Eurostat a publicat un nou clasament pentru 2025
Playtech.ro
Ce este seceta pedologică extremă și cum afectează agricultura și economia. ANM menține codul roșu de caniculă
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Gigi Becali încă îl așteaptă pe membrul Generației de Aur la FCSB: ”A fost ideea lui MM”
MediaFlux
Ilie Bolojan, anunț pentru români privind situația energetică! Apel privind consumul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România