Bucăți de metal periculoase, descoperite în mod repetat pe Autostrada Soarelui. DRDP Constanța avertizează că unele au fost aruncate „în mod deliberat”

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Constanța atrage atenția șoferilor care circulă pe Autostrada Soarelui A2, după ce au fost găsite pe carosabil, în repetate rânduri, obiecte metalice confecționate artizanal.
Andrei Ene
07 aug. 2026, 13:08
Bucăți de metal periculoase, descoperite în mod repetat pe Autostrada Soarelui. DRDP Constanța avertizează că unele au fost aruncate „în mod deliberat”

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a transmis, vineri, un avertisment pentru șoferii care circulă pe Autostrada A2, după ce în ultima perioadă au fost descoperită în mod repetat obiecte metalice periculoase pe partea carosabilă.

Potrivit instituției, este vorba despre bucăți de metal confecționate artizanal, care reprezintă un risc major pentru participanții la trafic, putând provoca pene de cauciuc, explozii ale anvelopelor și chiar imobilizarea vehiculelor.

„În ultima perioadă, pe Autostrada A2 au fost identificate, în mod repetat, pe partea carosabilă, obiecte metalice confecționate artizanal. Acestea reprezintă un pericol pentru participanții la trafic, putând provoca explozii ale anvelopelor, pene de cauciuc și imobilizarea vehiculelor.”, au transmis reprezentanții DRDP Constanța.

Citește și : Tavanul unui apartament din Sibiu s-a prăbușit. O femeie acuză vecinul că a inundat-o ani la rând

Reprezentanții instituției precizează că echipele de intervenție acționează permanent pentru îndepărtarea acestor obiecte, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.

„Echipele DRDP Constanța intervin permanent pentru îndepărtarea acestor obiecte, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță.”, se mai arată în mesaj.

Potrivit DRDP Constanța, în cele mai multe situații, obiectele metalice provin din încărcături care nu au fost asigurate corespunzător, în special de la vehicule ce transportă fier vechi sau alte materiale metalice.

Cu toate acestea, autoritățile afirmă că au existat și cazuri în care obiectele au fost aruncate intenționat pe șosea.

„În cele mai multe cazuri, obiectele provin din încărcături neasigurate corespunzător, în special de la vehicule care transportă fier vechi sau alte materiale metalice.

Din păcate, au fost constatate și situații în care persoane rău intenționate confecționează și aruncă în mod deliberat astfel de obiecte pe partea carosabilă, punând în pericol siguranța tuturor participanților la trafic.”, au mai transmis reprezentanții DRDP Constanța.

Citește și : Jobul din România care îți poate aduce un salariu de peste 10.000 de lei net. Trebuie să ai doar examenul de bacalaureat luat

Autoritățile le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de trafic și să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul din față, pentru a putea evita eventualele obstacole apărute pe carosabil.

De asemenea, DRDP Constanța îi îndeamnă pe cei care observă astfel de obiecte sau dețin informații despre vehiculele din care acestea provin să anunțe imediat Dispeceratul DRDP Constanța (0745 349 334), CNAIR (021.9360) sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Căutări intensificate în Bacău pentru găsirea minorei Neculcia Andreea Elena. Polițiștii au mobilizat noi forțe și un elicopter
Fanatik.ro
Singurul jucător de la FCSB care s-ar potrivi stilului de joc al lui Tromso. „Pe el l-aș lua”
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
Avertisment pentru turiști: cele cinci escrocherii cu taxiuri care îți pot goli portofelul în vacanță
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șapte persoane și-au pierdut viața după ce un adolescent a deschis focul într-o școală din Thailanda. Și-ar fi împușcat bunicii și mai mulți profesori
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Sărbătoare în calendar, Sfânta Teodora de la Sihla. Rugăciunea specială care se spune în această zi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România