O ambulanță care transporta la spital un adolescent înjunghiat în Ploiești a fost oprită în zona centrală și redirecționată din cauza Zilelor orașului VIDEO

O ambulanță care transporta la Spitalul de Pediatrie Ploiești un adolescent de 15 ani înjunghiat a fost oprită și redirecționată, sâmbătă dimineața, în centrul orașului, pe fondul restricțiilor de circulație impuse pentru Zilele Ploieștiului.
Andrei Ene
08 aug. 2026, 23:20
O ambulanță care transporta la spital un adolescent înjunghiat în Ploiești a fost oprită în zona centrală și redirecționată din cauza Zilelor orașului VIDEO

O ambulanță care transporta la Spitalul de Pediatrie Ploiești un adolescent de 15 ani înjunghiat a fost oprită și redirecționată, sâmbătă dimineața, de un echipaj al Poliției Locale, în zona centrală a municipiului. Autosanitara avea semnalele luminoase și acustice în funcțiune.

Echipajul serviciului de Ambulanță Județean Prahova efectua un transfer de la Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte către Spitalul de Pediatrie Ploiești.

Citește și : Doi alpiniști germani, tată și fiu, salvați din peretele Văii Albe. Salvamontiștii au folosit în premieră sistemul Lezard, fiind ajutați de un elicopter SMURD VIDEO

Adolescentul, în vârstă de 15 ani, fusese diagnosticat cu o plagă înjunghiată superficială la nivelul toracelui superior și era stabil hemodinamic.

Potrivit SAJ Prahova, ambulanța a ajuns în jurul orei 07:00 la intersecția dintre Bulevardul Republicii și strada General Vasile Milea, unde a fost oprită de Poliția Locală Ploiești și redirecționată pe strada Emil Zola.

Măsura a fost luată în contextul închiderii centrului municipiului pentru evenimentele organizate cu ocazia Zilelor orașului.

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Prahova au precizat că porțiunea de drum pe care autosanitara trebuia să o traverseze era blocată.

„În data de 08.08.2026, SAJ Prahova a primit o solicitare de transfer din partea Spitalului Orăşenesc Vălenii de Munte pentru un pacient de sex masculin, în vârstă de 15 ani, diagnosticat cu o plagă înjunghiată superficială la nivelul toracelui superior, stabil hemodinamic, către Spitalul de Pediatrie Ploieşti.

În jurul orei 07:00, la momentul la care echipajul medical de urgenţă a ajuns la intersecţia dintre Bulevardul Republicii şi strada General Vasile Milea din municipiul Ploieşti, acesta a fost oprit şi redirecţionat de către un echipaj al Poliţiei Locale Ploieşti pe strada Emil Zola.

Citește și : Ultimele două barje au fost scufundate în Dunăre. Operațiunea a fost finalizată în șapte ore VIDEO

Această măsură a fost necesară ca urmare a faptului că segmentul Bulevardului Republicii cuprins între strada General Vasile Milea şi strada Constantin Dobrogeanu Gherea era blocat”, au transmis oficialii SAJ Prahova.

Instituția a precizat că starea adolescentului nu a fost pusă în pericol pe durata transportului.

„Precizăm că viața pacientului nu a fost pusă în pericol în niciun moment, acesta fiind permanent monitorizat și evaluat de către personalul medical pe durata transportului până la unitatea sanitară.

SAJ Prahova își desfășoară activitatea cu respectarea protocoalelor și procedurilor medicale și operaționale aplicabile, având ca prioritate siguranța și sănătatea pacienților transportați”, au mai afirmat oficialii SAJ Prahova.