Fostul ministru al educației, Daniel Funeriu, a vorbit, la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, despre variantele prin care România ar putea ieși din actuala criză politică.
Fostul ministru consideră că soluția trebuie să fie una politică, nu tehnocrată, în contextul în care aritmetica parlamentară complică formarea unui nou Guvern.
„Din punctul meu de vedere, soluția trebuie să fie una politică, nu una tehnică, pentru că un tehnocrat vine cu ceea ce trebuie făcut, dar nu are legitimitatea politică. Mai ales într-o situație precum cea de acum, este foarte greu. Totuși, există o soluție, dar este nevoie de responsabilitate din partea tuturor”, a afirmat fostul ministru al Educației.
Întrebat dacă alegerile anticipate ar putea reprezenta o soluție pentru actuala situație politică, Daniel Funeriu a susținut că întoarcerea la votul românilor este o variantă care poate fi luată în calcul.
„Foarte mulți români au impresia că au fost deposedați de vot prin ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul anului 2024. În acest context, anticipatele sunt o soluție perfect constituțională. Întoarcerea la popor nu văd de ce nu ar fi posibilă”, a declarat el.
Fostul ministru a fost întrebat și dacă înțelege calculele președintelui Nicușor Dan, „ca de la olimpic la olimpic”. Funeriu a răspuns făcând o paralelă între matematicieni și chimiști și a subliniat că deciziile politice trebuie să producă rezultate concrete.
„Știți, chimiștii, pe lângă teorie, au și parte practică. Noi trebuie și să punem în practică ceea ce gândim, iar rezultatele se văd concret. Matematicienii au luxul de a putea rămâne în abstract”, a răspuns Funeriu.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale a atras atenția și asupra efectelor pe care perioada de criză și incertitudine le poate avea asupra României. În opinia sa, timpul pierdut este mai greu de recuperat decât banii.
„Copiii care au început clasa pregătitoare atunci când domnul președinte Iohannis și-a preluat mandatul cu proiectul România Educată dau astăzi bacalaureatul, iar pentru ei nu s-a schimbat nimic. Cred că acesta este principalul lucru pe care oamenii îl simt și care îi stresează mai mult decât banii: timpul pierdut. Noi am pierdut foarte, foarte mult timp”, a conchis Daniel Funeriu.