Eugen Tomac: „Președintele este pregătit să desemneze mâine un candidat, dacă el anunță că are în spate o majoritate solidă”

Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, susține că șeful statului este pregătit să facă o nouă desemnare pentru funcția de premier, dacă va exista o majoritate parlamentară solidă care să susțină viitorul Guvern.
Andrei Ene
09 aug. 2026, 21:32
Eugen Tomac: „Președintele este pregătit să desemneze mâine un candidat, dacă el anunță că are în spate o majoritate solidă”

Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, a declarat, duminică, că șeful statului ar urma să facă o nouă desemnare pentru funcția de premier imediat ce există garanția unei majorități parlamentare solide. Europarlamentarul susține că blocajul politic este provocat în principal de condițiile impuse de partide.

„Amintesc că președintele a făcut, până în prezent, două desemnări pentru a depăși acest moment: atunci când, pe 4 iunie, m-a propus pe mine pentru poziția de premier și, după ce am consultat partidele și am constatat că nu pot ajunge în fața Parlamentului să primesc un vot de încredere cu o echipă formată din profesioniști, mi-am depus mandatul; și, de asemenea, președintele a propus și o soluție politică care, din păcate, nu a primit vot de încredere din partea Parlamentului”, a declarat Tomac.

Citește și : EXCLUSIV Petre Roman face radiografia crizei politice din România: „Avem un guvern complet șchiop”

Potrivit acestuia, negocierile dintre partide trebuie deblocate pentru ca România să poată avea din nou un Executiv cu puteri depline. Tomac susține că formațiunile politice trebuie să renunțe la o parte dintre condițiile pe care și le-au impus.

„Ne aflăm în acest blocaj tocmai pentru că partidele politice și-au autoimpus o serie de condiții la care nu vor să renunțe, și cred că este nevoie de foarte multă flexibilitate și maturitate politică pentru a depăși acest moment.

Avem și două propuneri din partea partidelor politice, dar niciuna dintre aceste propuneri venite din partea partidelor politice nu oferă și o soluție de majoritate stabilă care să valideze un nou guvern. Prin urmare, credem că, în clipa în care partidele vor fi mult mai flexibile și vor da dovadă de mai multă deschidere pentru găsirea unui compromis rezonabil, evident, în acea clipă, vom avea și o nouă desemnare”, a spus el.

Eugen Tomac a precizat că președintele este pregătit să desemneze un nou candidat, cu condiția ca acesta să vină în fața șefului statului cu o majoritate clară în spate.

„Președintele este pregătit să desemneze mâine un candidat, dacă el anunță că are în spate o majoritate solidă, pe care îl susține”, a afirmat Eugen Tomac.

Europarlamentarul a vorbit și despre necesitatea formării unui nou Guvern într-un timp cât mai scurt, în condițiile în care România trebuie să pregătească bugetul pentru anul următor. Tomac consideră că este nevoie de un Executiv care să poată lua decizii și să treacă bugetul prin Parlament.

Citește și : Cum poate rezolva Nicușor Dan criza politică. Daniel Funeriu: „Soluția trebuie să fie una politică, nu una tehnică”

„Este momentul ca și partidele să renunțe la o parte din condițiile autoimpuse și, evident, să găsim o soluție de compromis pentru a trece prin Parlament un nou Guvern de care România are nevoie, pentru că avem nevoie de un nou buget pe care trebuie să-l construim cu foarte multă seriozitate, de un buget care trebuie să treacă până la sfârșitul acestui an prin Parlament”, a mai declarat el.

Întrebat despre posibilitatea unor noi consultări la Cotroceni, Tomac a spus că acestea vor fi convocate atunci când președintele va considera că există condițiile necesare pentru o nouă desemnare.

„Președintele României este în contact permanent cu liderii politici și, în clipa în care va considera că este necesar să aibă loc și consultările oficiale, evident că ele vor avea loc și, în urma lor, se va desemna persoana pregătită să treacă prin Parlament un guvern cu puteri depline pentru a conduce țara”, a mai specificat Tomac.