Gabriel Resources ar putea cere 4 miliarde de dolari despăgubire dacă proiectul Roşia Montană va fi oprit

Directorul general de la Gabriel Resources, Jonathan Henry, a declarat, miercuri, că firma canadiană va da în judecată Guvernul român, cerându-i miliarde de dolari, în cazul în care, săptămâna viitoare, Parlamentul va adopta o lege care va pune capăt proiectului minier de la Roşia Montană, transmite publicaţia The Globe and Mail.
Iulian Tudor
11 sept. 2013, 13:04
Gabriel Resources ar putea cere 4 miliarde de dolari despăgubire dacă proiectul Roşia Montană va fi oprit

„În cazul în care Camera inferioară respinge proiectul, vom transmite o notificare formală referitoare la intenţia de a iniţia o acţiune în instanţă pentru multiple încălcări ale tratatelor internaţionale privind investiţiile, în valoare de până la patru miliarde de dolari”, a declarat Jonathan Henry. 

„Avem un caz solid şi vom face în aşa fel încât eforturile României de a atrage investiţii străine să aibă de suferit”, a adăugat directorul Gabriel Resources.

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că proiectul referitor la Roşia Montană va fi pus pe ordinea de zi a Senatului şi respins, acelaşi parcurs urmând să fie şi la Camera Deputaţilor.

Reacţia premieruui a venit după ce liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat că parlamentarii PNL vor vota împotriva poiectului de exploatare. 

Citeşte şi ”CTP, despre decizia lui Antonescu în privinţa Roşiei Montane: Un gest absurd, explicaţii penibile”

Declaraţiile politice din România au provocat o cădere cu 53% a acţiunilor Gabriel Resources, care au închis şedinţa de tranzacţionare de marţi la valoarea de 65 de cenţi canadieni, în condiţiile în care, în 2011, se tranzacţionau la opt dolari.

Jonathan Henry, care s-a alăturat Gabriel Resources în urmă cu trei ani, a mai spus că, în cazul în care va fi lansată o acţiune juridică împotriva Guvernului român, ia în calcul să demisioneze. 

„Eu sunt un director general care se ocupă de minerit, nu de procese”, a spus Jonathan Henry.

Guvernul a adoptat, pe 27 august 2013, proiectul de lege referitor la Roşia Montană. Proiectul de act normativ prevede aprobarea unui acord în baza căruia acţionarul majoritar al proiectul minier aurifer, Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/, va transfera în etape cu titlu gratuit către acţionarul minoritar controlat de statul român o cotă de 5,69% din capitalul social al companiei. Participaţia indirectă a statului român urmează să ajungă, astfel, la 25%. Redevenţa minieră aplicabilă proiectului minier va fi de 6% (faţă de 4% în cazul celorlalte proiecte miniere) cu opţiunea statului român de a solicita plata acesteia în natură.

Citeşte şi ”Ce efecte poate avea respingerea proiectului Roşia Montană asupra investitorilor”

Compania Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/ intenţionează să dezvolte la Roşia Montană cea mai modernă mină din România, propunându-şi să extragă aproximativ 300 de tone de aur şi 1.400 tone de argint, echivalentul a 20.000 de lingouri. 

Compania fost înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, acţionari fiind compania minieră de stat Minvest Deva – cu 19,31%, şi Gabriel Resources – cu 80,69%.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cum poate România să învingă Polonia astăzi. Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România