Copiii sunt așteptați la ateliere de hârtie magică, ateliere de decorare a măștilor și atelierul „Brățările prieteniei”, dar și la face painting, cabină foto, personaje din desene animate și personaje pe picioroange. Programul include și momente muzicale, demonstrații de acrobație, zone de divertisment, activități sportive și jocuri interactive, precum și alte activități recreative. Evenimentele vor fi prezentate de actorii Nae Alexandru și Crina Matei, iar programul artistic va include și un moment susținut de Doru Todoruț și un cor de copii.
Unul dintre momentele speciale ale weekendului este spectacolul de magie de sâmbătă, 15 august, iar duminică, 16 august, de la ora 11:00, cei mici sunt invitați la spectacolul Gașca Zurli. Programul mai cuprinde momente susținute de coruri, iar pe durata evenimentului copiii și părinții vor putea participa la toate activitățile pregătite în parc.
„Ne dorim ca ultimele săptămâni de vacanță să fie pline de bucurie pentru copiii și familiile din Sectorul 2. Am gândit «O Vară pentru Toți» ca pe o invitație adresată întregii comunități de a ieși în parc, de a petrece timp împreună și de a se bucura de activități pentru toate vârstele. Iar faptul că, în fiecare weekend, evenimentele ajung într-un alt parc ne permite să fim cât mai aproape de familiile din Sectorul 2”, a declarat Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2.
Trei weekenduri, trei parcuri
După startul din Parcul Circului, programul „O Vară pentru Toți” se mută în alte două parcuri din Sectorul 2:
15–16 august – Parcul Circului
22–23 august – Parcul Motodrom
5–6 septembrie – Parcul Florilor
Prin „O Vară pentru Toți”, Primăria Sectorului 2 și DGASPC Sector 2 îi invită pe copii și pe părinți să profite împreună de ultimele săptămâni de vacanță, în aer liber, prin joacă, creativitate, muzică, spectacole, mișcare și activități interactive.