Cine este şoferul care a ucis doi oameni pe un trotuar din centrul Braşovului. Fusese diagnosticat cu epilepsie, dar întrerupsese tratamentul

Marţi seara, un accident ieşit din tipare a şocat o ţară întreagă. Un bărbat de 50 de ani a zburat cu maşina peste un sens giratoriu din centrul Braşovului, apoi a urcat pe trotuar unde a intrat în plin în trei turişti. Doi dintre ei, un tânăr de 26 de ani din Piatra Neamţ şi un cetățean german de 34 de ani, au murit pe loc. O a treia persoană, un cetățean german de 31 de ani, a ajuns în stare deosebit de gravă la spital.
Irina Dumitrescu
14 aug. 2026, 16:07
Cine este şoferul care a ucis doi oameni pe un trotuar din centrul Braşovului. Fusese diagnosticat cu epilepsie, dar întrerupsese tratamentul

Şi şoferul care a provocat accidentul a fost transportat la spital cu leziuni minore. Acesta a suferit leziuni la nivelul feței și mai multe fracturi costale, însă a refuzat internarea.

Bărbatul a fost plasat sub control judiciar şi nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

El le-a spus anchetatorilor că i s-a făcut rău la volan și că nu își amintește momentul în care mașina a ajuns pe trotuar și i-a lovit pe cei trei pietoni.

„Nu știu… Mi s-a rupt filmul, mi-am pierdut cunoștința. M-am trezit la spital cu poliția lângă mine. Mi-am pierdut cunoștința înainte de giratoriu.

Eu am înțeles că mașina a zburat peste giratoriu. Ați văzut cât e bordura acolo? Dacă aș fi fost conștient, m-aș fi băgat pe acolo?

Am permisul de la 18 ani. În 33 de ani de conducere, nu am avut nicio problemă cu permisul. O dată mi-au luat permisul pentru că am depășit un TIR și o dată am avut o amendă de circulație, în 33 de ani de permis”, a declarat conducătorul auto.

Citeste si Șoferul care a provocat accidentul cumplit din centrul Brașovului, plasat sub control judiciar. Noi detalii șocante au ieșit la iveală, ce au descoperit polițiștii

Şoferul ucigaş suferea de epilepsie, însă întrerupsese tratamentul în urmă cu patru ani

Şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorul Adrian Radu, a dezvăluit că şoferul suferea de 18 ani de o boală neurologică cronică, iar de 3-4 ani nu mai urma tratamentul.

„Cercetările au fost atipice faţă de alte accidente rutiere, în sensul că, din primele investigaţii, s-a stabilit că şoferul nu se afla nici sub influenţa alcoolului, şi nici sub influenţa drogurilor, motiv pentru care au fost căutate explicaţii şi s-a stabilit că are un istoric medical, o boală neurologică cronică, cu care a fost diagnosticat acum 18 ani.

Această boală presupune responsabilitate, tratament şi urmare a tratamentului cu responsabilitate, ceea ce, din verificările noastre, nu s-a întâmplat în ultimii trei, chiar patru ani cu şoferul, despre care noi avem ca principală supoziţie, bănuială că a reprezentat cauza principală a accidentului. El avusese prescris un tratament medicamentos, însă acum nu urma un astfel de tratament. Ultimul tratament medicamentos a fost prescris în 2022. Recent nu avea un tratament medicamentos„, a precizat sursa citată.

Cine este şoferul care a ucis doi oameni pe un trotuar din centrul Braşovului

Deşi anchetatorii au furnizat detalii importante despre autorul accidentului, numele acestuia nu a fost menţionat niciodată. Totuşi, pe reţelele sociale, multe persoane îl indică pe Răducu Coman Florinel ca fiind bărbatul care s-ar fi aflat la volan.

Citeste si Ancheta în cazul accidentului din Brașov se complică: șoferul care a ucis doi turiști pe trotuar a fost declarat apt să conducă, chiar dacă suferă de epilepsie. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov

Numele vehiculat în cazul teribilului accident de pe strada Mureșenilor apare însă în mai multe surse publice.

Numele lui Răducu Coman-Florinel este menţionat în documente ale Electroprecizia SA din Săcele ca acționar al companiei. Într-un raport transmis Bursei de Valori București în 2020, acesta deținea 72.474 de acțiuni, reprezentând 1,38% din capitalul social. În același document apare și Instal Generation SRL, prin reprezentantul său legal, cu 200.650 de acțiuni, reprezentând 3,84% din companie.

Numele lui Răducu Coman Florinel apare și în evidențele minifotbalului brașovean, unde figurează ca jucător.

Tragedia provocată de braşovean a readus în atenție și un episod petrecut în urmă cu 11 ani. În 2015, Evenimentul Zilei publica o scrisoare semnată de Răducu Coman Florinel, din Brașov, în care acesta povestea cum intervenise pentru salvarea unui turist aflat în pericol de înec pe litoralul românesc.

Aflat în vacanță la Neptun împreună cu familia, a sărit în valurile mării ca să salveze un turist care se avântase în larg, deși nu știa să înoate.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Cine este singurul tricolor care nu a cântat imnul național înainte de România – Bosnia
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
România îl avertizează pe Putin. Atacarea țării noastre, subiect de glume în Rusia Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte